Fenechiu: "Dezvoltarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi va contribui la reducerea emisiilor de gaze"

F.A.
Politică / 11 martie 2013

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, în cadrul dezbaterii privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, că susţine obiectivele pe care Comisia Europene le urmăreşte în acest sens, potrivit unui comunicat de presă.

"Doresc să mulţumesc Comisiei Europene pentru această iniţiativă şi să-mi exprim susţinerea pentru obiectivele pe care le urmăreşte: reducerea dependenţei de petrol în transporturile rutiere şi pe apă şi respectiv reducerea emisiilor de CO2 din aceste sectoare, prin creşterea disponibilităţii combustibililor alternativi de-a lungul infrastructurii de transport. Ca poziţie preliminară, România consideră că utilizarea unor tehnologii bazate pe emisii scăzute va avea un efect benefic pentru calitatea aerului, dar mai ales în zonele urbane. Dezvoltarea infrastructurii necesare pentru utilizarea combustibililor alternativi va stimula inovarea în domeniul tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon în transporturi şi va contribui la obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE", a precizat Fenechiu.

Domnia sa a adăugat: "Considerăm că trebuie luate măsuri la nivel european de creare şi susţinere a unei pieţe auto bazate pe combustibili alternativi, prin preţuri şi stimulente financiare adecvate, împreună cu sprijin pentru crearea infrastructurii pentru combustibili alternativi. De asemenea, considerăm că termenul de realizare a punctelor de realimentare cu GNL accesibile publicului, din porturi şi de pe infrastructura rutieră aferentă reţelei centrale TEN-T, ar trebui să fie anul 2030, corelat cu termenul propus de realizare a reţelei centrale TEN-T".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb