Fenechiu: "Sophocleous nu a făcut nimic cât a stat la şefia CFR"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 13 mai 2013

Relu Fenechiu

Relu Fenechiu

Dimitris Sophocleous nu a făcut nimic în timpul celor trei luni în care a fost director general la CFR SA, potrivit ministrului transporturilor Relu Fenechiu. Mai mult, domnia sa sus-ţine că fostul manager privat al companiei de infrastructură feroviară a întrerupt activitatea de mentenanţă pe parcursul celor trei luni.

"Am avut un director la CFR (n.r. Dimitris Sophocleous) care nu a făcut nimic timp de trei luni cât a stat la conducerea companiei. Nu este posibil să întrerupi activitatea de mentenanţă a căii ferate. Acesta era ultimul lucru pe care trebuia să-l facă. Zilele trecute a deraiat un tren, din cauză că nu a mai fost făcută mentenanţă şi s-a lăsat şina".

Recent, Dimitris Sophocleous şi-a dat demisia din postul de manager privat al CFR SA, pe care l-a ocupat timp de trei luni, ca urmare a faptului că Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administraţie (CA).

Referitor la acest fapt, Relu Fenechiu a precizat: "Ei (n.r. Consiliul de Administraţie) au aprobat planul de management înainte de a fi aprobat planul de adminis-trare, în condiţiile în care ar fi trebuit să se întâmple invers - întâi să fie aprobat planul de administrare şi după aceea să se aprobe planul de management. Oricum, planul de administrare nu conţinea nimic - nu avea nimic despre fondurile europene, nu scria nimic despre mentenanţă, despre modul de restructurare a companiei etc. Stă-teau documentele pe masa directorului general, care venea din când în când pe la birou şi mai semna câte ceva".

După respingerea planului de adminis-trare de către acţionari, Dimitris Sophocleous a precizat: "Considerăm că în acest moment angajamentele luate de România în faţa instituţiilor financiare internaţionale sunt puse în pericol, alături de credibilitatea reprezentanţilor Guvernului în acest raport. Ca rezultat al res-pingerii planului de administrare, mi-am prezentat demisia din poziţia de director general al CFR". Domnia sa a menţionat că, după trei luni de la preluarea mandatului, a obţinut deja rezultate pentru companie, exemplificând cu reducerea arieratelor faţă de bugetul de stat de la 620 milioane lei, în decembrie 2012, la 540 milioane lei, în martie 2013, cu plata la zi a contribuţiilor pentru angajaţi, după o lungă perioadă de întârzieri şi cu sume în plus de 1,3 milioane lei, anual, după renegocierea chiriilor.

Reprezentanţii fostului management privat au precizat, la vrea respectivă, că ei demaraseră renegocierea cu furnizorii pentru reducerea sumelor plătite de CFR SA, începuseră procesul de recrutare a noilor directori, obţinuseră peste 9 milioane lei din vânzarea unui prim lot de material de cale ferată folosită, prin Bursa de Marfuri şi reuşiseră pregătirea şi livrarea, în două luni, a planului de management şi adminis-trare, care includea reorganizarea companiei.

Înainte ca planul de administrare să fie respins, ministrul transporturilor a spus reprezentanţilor Băncii Mondiale că, în unele companii de stat, "managementul privat merge mai prost decât atunci când era management de stat", menţionând că CFR Marfă şi CFR Călători "au astăzi management privat" şi, "spre deosebire de alte situaţii, au şi management performant".

Fost manager la companii precum Romtelecom, AD Pharma sau Impact, Dimitris Sophocleous a preluat, în luna ianuarie, funcţia de director general al companiei CFR, în urma unui proces de recrutare de manageri profesionişti.

Într-o întâlnire cu presa, domnia sa anunţa, printre altele, demararea lucrărilor de modernizare a Gării de Nord.

La rândul său, Relu Fenechiu a precizat, zilele trecute, că are şi el în vedere acest lucru, lucrările urmând să înceapă în circa un an.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. il credem pe ministrul Transformator, care lua de la tigani transformatoare vechi sau furate, le revopsea si le vindea de noi CFR-ului. ce sa zica si el?

    d-le fenechiu ce aveti de gand cu calea ferat?Nu d-voastra sunteti cel care acheltuit o groaza de bani pt gasirea unui manager privat, acum il criticati??? Aaa, ati gasit altul, cu un cv impresionant dar care a facut prapad la CFR Marfa. Vedeti ca se inmultesc restrictiile de viteza pe zi ce trece si anulati trenuri pe banda rulanta. Exemplu este linia Faurei_Buzau cu viteza maxima de 50km/h si pe care de cateva zile s-a bagat limitare de 30Km/h pe o distanta de 15 km, linie pe care trec mai multe trenuri interregio. MANAGEMENT PROFESIONIST dom;le, ce mai....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb