Fercală şi Frăţilă se acuză reciproc de manipulare

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 martie 2016

Fercală şi Frăţilă se acuză reciproc de manipulare

SIF3 Transilvania a anunţat, ieri, că a dat în judecată grupul de acţionari care a cerut, la finalul anului trecut, schimbarea conducerii, iar Mihai Fercală i-a intentat proces omului de afaceri Constantin Frăţilă, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

La rândul său, Frăţilă face acuzaţii dure la adresa lui Mihai Fercală.

SIF3 a transmis că a solicitat instanţei obligarea grupului format din Frăţilă Constantin, Frăţilă Maria Alexandra, Alexe Gabriela, Mârleneanu Ion, Toia Radu, FDI Certinvest Dinamic, FDI Certinvest XT Index, FDI Certinvest BET FI Index şi FDI Certinvest Prudent (ultimele patru fonduri administrate de SAI Certinvest) "la repararea prejudiciului cauzat SIF Transilvania prin săvârşirea faptelor ilicite constând în activităţi de manipulare a pieţei de capital, diseminarea de informaţii false şi denigratoare, direcţionate împotriva instrumentelor financiare emise de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania SA".

Totodată, Mihai Fercală a solicitat "în contradictoriu cu pârâţii Frăţilă Constantin şi Societatea Replica Expres SRL pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că pârâtul Frăţilă Constantin a adus atingere drepturilor personal - nepatrimoniale ale reclamantului printr-o campanie de defăimare în legătură cu activitatea desfăşurată în calitate de Preşedinte al Directoratului SIF Transilvania, campanie derulată în mod ilicit prin intermediul pârâtei Societatea Replica Expres S.R.L. şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale", potrivit comunicatului SIF3.

Faţă de aceste acuzaţii, Constantin Frăţilă a replicat: "Cred că-i dă cu rest la profit, el (n.r. Mihai Fercală) este cel care manipulează. Noi aşteptăm să ne spună cum a pierdut 301 milioane lei din activ şi cum poate să aibă profit de 438 milioane dintr-un activ de 800-900 de milioane! Deci, cine diseminează şi cine manipulează! La următorul dosar o să cer să vină cu examenul psihologic şi să-l ataşeze la dosar!".

Grupul de acţionari care acuză managementul defectuos al SIF3 a cerut, la finalul anului trecut, convocarea Adunării Generale pentru schimbarea conducerii.

Ulterior, instanţa a suspendat cererea grupului de acţionari, deşi conducerea SIF3 apucase să convoace AGA, pentru 15/16 februarie 2016. După decizia Tribunalului, Directoratul şi Consiliul de Supraveghere al SIF3 Transilvania au decis să revoce convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.

SIF3 Transilvania a trecut pe contul de profit şi pierdere toate diferenţele favorabile din reevaluarea activelor financiare, la tratarea rezultatelor din 2015, pe standardele internaţionale IFRS, astfel că a raportat un profit net de 359,58 milioane de lei, ne-a spus recent Mihai Fercală, despre rezultatele financiare pe anul trecut. Domnia sa ne-a explicat că acest profit nu este efectiv, întrucât participaţiile respective reevaluate în creştere nu au fost vândute şi nu s-au încasat bani, astfel că acţionarii vor trebui să înţeleagă că suma nu poate fi distribuită ca dividende.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Fercala a facut profit din minus. Se vede ca e bun. Daca da si divident, ce ziceti?

    o sa sfarsesti in puscarie [...]

    1. ca orice excroc trebuie sa sfarseasca la puscarie

    Ce usor intenteaza dl Fercala proces dupa proces.....numai ca acestea se platesc din banii nostrii,ai actionarilor si nimeni nu il trage la raspundere pentru acest lucru.La urmatoarea AGA voi cere in sala publicarea cheltuielilor cu toate procesele mai mult sau mai putin personale ale dl Fercala,platite din banii actionarilor.RUSINE

    Problema lui FERCALA este una medicala , el pur si simplu nu stie sa imbatraneasca frumos. Andropauza il face sa nu mai aiba discernamant. Este pur si simplu inimaginabil cum acest individ isi bate joc de propri actionari !

    Lolek si Bolek isi striga unul altuia "hotule", "mincinosule", "ticalosule". Cine are dreptate?

    a). Lolek; 

    b). Bolek;

    c). amandoi. 

    1. Asa mai colega zi si tu ceva de FRATILA, ca astia ma fac aci pe forum !

      Apropo , il cunosti pe FRATILA sau esti doar un pupincurist de-al meu ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb