FGDB: Depozitele garantate din bănci au crescut cu 1% la finalul trimestrului 3 2014 faţă de trimestrul 2

A.C.
Bănci-Asigurări / 20 octombrie 2014

Depozitele garantate de FGDB la 30 septembrie 2014 însumau 159,4 miliarde lei, cu 1% peste nivelul de la sfârşitul trimestrului doi 2014, se arată într-un comunicat remis azi redacţiei.

Depozitele garantate la băncile participante la FGDB reprezintă 58,1% din valoarea totală a depozitelor la aceste bănci, potrivit sursei citate. În cea mai mare parte, depozitele garantate la băncile participante la FGDB aparţin persoanelor fizice, întreprinderilor mici şi mijlocii şi altor categorii asimilate acestora din urmă.

În trimestrul al treilea 2014 a crescut valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor fizice (variaţie trimestrială de +0,5%), cât şi a persoanelor juridice (variaţie trimestrială de +2,7%).

La finele trimestrului trei 2014, existau 13.626.728 de deponenţi garantaţi persoane fizice cu depozite în valoare totală de 122,8 miliarde lei, în creştere cu 2,7% faţă de nivelul de la 30 septembrie 2013. Depozitele în lei, în sumă de 73,1 miliarde lei la 30 septembrie 2014, reprezintă 59,5% din valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor fizice.

Pe segmentul persoanelor juridice, la 30 septembrie 2014 se înregistrau 898.708 deponenţi garantaţi ale căror depozite totalizau 36,6 miliarde lei (+3,9% faţă de nivelul de la 30 septembrie 2013). Suma depozitelor în moneda naţională, respectiv 25,2 miliarde lei, deţine cea mai mare pondere în valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor juridice: 68,8%.

FGDB mai arată că a crescut valoarea depozitelor în lei şi în valută garantate, atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice.

Pe ansamblul băncilor participante la FGDB, depozitele în valută garantate au avansat mai rapid decât depozitele în lei (variaţie trimestrială de +2,2% pentru depozitele în valută garantate faţă de +0,2% pentru depozitele în lei garantate).

La 30 septembrie 2014, depozitele în lei garantate însumau 98,3 miliarde lei, iar cele în valută 61,1 echivalent miliarde lei.

În continuare, majoritatea covârşitoare a deponenţilor garantaţi deţin depozite cu o valoare mai mică decât plafonul de garantare - 99,8% dintre persoanele fizice garantate şi 98,5% dintre persoanele juridice garantate.

Pe parcursul trimestrului trei 2014, 31 de bănci persoane juridice române au participat în continuare la FGDB. Pe lângă acestea, îşi mai desfăşurau activitatea pe teritoriul României nouă sucursale ale unor instituţii de credit din alte state membre ale Uniunii Europene, depozitele la acestea fiind garantate de schemele din ţările deX-EsetId: C8DFF63D0E0C3A349B98A7 origine.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb