FIC discută despre problemele din Infrastructură

F.A.
Politică / 28 martie 2012

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a organizat o Masa rotundă, având ca invitat de onoare pe Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, în cadrul căreia s-au discutat atât problemele referitoare la infrastructură, cu care se confruntă mediul de afaceri, cât şi posibilele soluţii pentru ca acest sector să poată juca rolul de motor în creşterea economică, atragerea de fonduri europene şi investiţii străine directe, relatează un comunicat de presă remis redacţiei.

Steven van Groningen, Preşedintele FIC, a precizat, în deschiderea reuniunii: "Proiectele de infrastructură sunt angrenaje complexe, care angajează resurse multiple în implementarea investiţiilor de interes public strategic. Ele presupun un grad de competitivitate foarte ridicat şi sunt mari consumatoare de timp şi generatoare de costuri. Din perspectiva investitorilor, contează transparenţa procedurilor şi dialogul cu autorităţile publice, stabilitatea legislativă şi dezvoltarea economică, precum şi o selectare avizată a proiectelor pe criterii de oportunitate şi eligibilitate corecte."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb