Clădirea Filialei de Cruce Roşie Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, a fost consolidată şi reabilitată în cadrul "Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţiilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă - Componenta B: Reducerea riscului seismic", gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Programul este finanţat dintr-un împrumut de la Banca Mondială şi cofinanţat de Guvernul României.
Prin lucrările efectuate, clădirea va fi mai pregătită pentru a răspunde situaţiilor de urgenţă care pot apărea, iar gradul de siguranţă al imobilului în cazul producerii unui seism a fost ridicat.