Film mut cu senatori şi Keystone Kops

Senatorii României nu sunt muţi, sunt posesori de grai articulat! Muţi am rămas noi, după ce am văzut filmul votului prin care şi-au exprimat marile lor crezuri politice. Un vot menit... dar... să nu anticipăm!

"Keyston Kops" sunt o ceată de poliţişti, inventaţi de Mack Sennett în studiourile firmei sale cu acelaşi nume (Keystone Pictures Studio), pe la 1912, intraţi în istoria de aur a filmului mut. În calitate de "actor colectiv" au devenit nemuritori pentru magistralul efect comic obţinut din combinarea supra-agitaţiei acţionale cu ineficienţa rezultatelor. Tabloul clasic: spectaculoasele şi lungile curse de urmărire a infractorilor, fie per pedes, fie cu maşini, care se termină întotdeauna prost... pentru poliţişti! După ce te-ai săturat de rîs, însă, începi să te întrebi dacă "prostia colectivă" poate fi, singură, responsabilă pentru această permanentă şi monumentală ratare a ţelului şi irosire a resurselor de care poliţia dispune. Chiar dacă Sennett nu lasă direct deschisă vreo portiţă de interpretare, indirect, dincolo de masivitatea muntelui de prostie-neadecvare începi să bănuieşti, vrînd-nevrînd, ticăloşia... conivenţa poliţiei cu bandiţii urmăriţi!! În spatele comicului, se iţeşte satira, chiar dacă autorul se fereşte ca dracul de tămîie să pună direct lumina reflectorului pe ea. Cînd transformările din America lungilor ani de criză ai secolului XX, care încep chiar cu 1911-1912, au transformat Poliţia dintr-o componentă instituţională civic-locală într-un instrument nepreţuit al autorităţii statale şi federale, personajul comic-colectiv al poliţiştilor tembeli, ineficienţi şi (probabil!) corupţi a dispărut, ca prin farmec, din iconografia cinematografiei "main stream" americane.

S-au reîncarnat, iată, la noi, o sută de ani mai tîrziu, în lumea ciudată a ocupanţilor aleşi ai fotoliilor dintr-o instituţie fundamentală a statului: Senatul, camera superioară a Parlamentului României. Votul prin care senatorii au încercat salvarea lui Şova de atingerea prea aspră a maşinăriei de anchetă penală a procurorilor are toate caracteristicile unei situaţii Keystone Kops: agitaţie multă, eforturi supra-omeneşti, întorsături neaşteptate şi un efect implacabil, ratarea. O ratare care nu are de a face doar cu costurile usturătoare pentru imaginea Senatului şi a României, marcate imediat de replicile acide venite din partea "monitorilor" oficiali de la Bruxelles şi de peste Atlantic, ci şi cu soarta împricinatului. Cam cîte zile credeţi că vor trece pînă cînd DNA-ul va emite o nouă cerere de arestare pe numele domnului Şova? Eu nu aş paria decît pe cinci-şase zile, maxim două săptămîni! Toată agitaţia grămezii senatoriale este, de facto, inutilă; nu face nici doi bani. În schimb, pune în lumină, atît de elocvent, monumentala prostie colectivă şi, desigur, ticăloşia, ca să nu mai spun nimic despre lipsa de respect şi călcarea în picioare a ideii de "Stat de drept", chiar de către cei aleşi să-i asigure funcţionalitatea şi să o apere de tentativele de slăbire a imperativelor sale constituţionale şi legale.

Din păcate, pentru noi şi pentru destinul entităţii colective numită România, nu doar Senatul, ci toate instituţiile importante care articulează structura ei statală au fost distribuite şi joacă cu zel roluri tip Keystone Kops. Instituţiile executive ale guvernării, de la Guvernul României şi terminînd cu consilii judeţene şi primării, aleargă, se agită şi consumă uriaşe resurse, nu doar bugetare, alergînd după "Reformă". Mai iluzorie decît fata morgana, în ciuda acestei uriaşe armate de "poliţişti" hotărîţi să o prindă odată şi odată, ca s-o pună la lucru, rezultatele acţiunii sunt dezastruoase, oricum le-ai măsura: de la resurse şi oportunităţi irosite, la destine umane, individuale şi colective, ratate. Nimic, de la infrastructura activităţilor economice şi sociale, pînă la spaţiul culturii, nu este propice dezvoltării în România de astăzi, iar nişele în care se întîmplă ceva pozitiv au fost create cu o speranţă relativ mică de viaţă şi supravieţuiesc doar prin împotrivire, ocolire, ori izolare faţă de acţiunile guvernamentale, din iniţiativa şi resursele cîtorva centre de putere care au sperat că va veni şi ziua în care s-ar putea cîştiga mai mult din ceea ce construieşti pe termen mai lung, decît din furtul, mai mult sau mai puţin acoperit legal, a ceea ce rezultă din operaţiunile de distrugere, pe scară largă. Instituţia Justiţiei este în continuare lăudată pentru operaţiunea vastă de "asanare a clasei politice", de către un cor format pe de o parte din orbi, iar pe de altă parte din oportunişti interesaţi doar să încaseze dividende politice de pe urma acţiunilor ei. În fapt, cumătra pune umărul serios la înlocuirea slabelor aspiraţii şi idealuri ale "Democraţiei în România", bazată pe mecanisme şi instrumente care potenţează acţiunea, conştientă şi implicată social a cetăţenilor şi a colectivităţilor, într-un "stat poliţienesc" care şi-a luat libertatea de a dicta, în zornăit spectaculos de cătuşe, cine are şi cine nu mai are acces să facă politică în România. Cît despre eficienţa justiţiei, cea care se măsoară foarte exact în efectele de reparare a relaţiilor şi structurilor sociale vătămate, în creşterea puterii de orientare comportamentală a valorilor de justiţie şi dreptate, ori prin oportunitatea intervenţiei şi a soluţiilor pe care le-a dat în structurarea relaţiilor sociale fundamentale, situaţia este catastrofală: justiţia noastră contribuie prin actele sale, corupte sau nu, la destructurarea masivă a rolului proprietăţii în relaţiile sociale ale României, ca să luăm numai unul dintre reperele cardinale ale societăţii în care ne facem iluzia că trăim. Observaţia pertinentă şi inevitabilă, că acţiunea justiţiei, în cazul Microsoft, spre exemplu, este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă are implicaţii mult mai profunde. Prin "legarea" unora dintre politicienii implicaţi şi "lăsarea la vatră" a unora dintre principalii organizatori şi derulatori ai venalei afaceri pe seama statului, pe motiv că "au colaborat intens cu procurorii", justiţia nu face decît să acrediteze varianta Keystone Kops, a conivenţei cu cei "urmăriţi frenetic", ba mai mult, a transformării ei în principal mecanism de cernut oameni politici. Fie vorba între noi, aceeaşi justiţie, prin decizii ale Curţii Constituţionale de data aceasta, are o contribuţie masivă la harababura, bălmăjeala, ineficienţa şi ratările constante ale principalelor instituţii de guvernare, de la Preşedinte, la Guvern, pentru a termina cu aiureala legislativă care domină activităţile din Parlamentul României.

Nu e prea uşor să rîzi pe seama tuturor acestor aberaţii şi anomalii. Dar, dacă este să ne încredem în înţelepciunea anticilor, poate ar trebui să începem cu un hohot homeric de rîs, ca la comediile cu Keystone Kops, în speranţa că dictonul latin "Castigat ridendo mores" nu şi-a epuizat încă valorile sociale terapeutice.

Pe scurt, rîde cine poate!