Filmul rus "Faust", în regia lui Aleksandr Sokurov, a câştigat Leul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Veneţia, încheiat aseară, potrivit Antena3.ro.
În competiţia oficială, Aleksandr Sokurov a concurat cu regizori precum Roman Polanski, David Cronenberg, Marjane Satrapi şi George Clooney. Pelicula câştigătoare a fost apreciată şi de critică, după proiecţia de la Veneţia.
"Faust" încheie un ciclu al regizorului rus ce tratează nebunia şi puterea, început în 1999 cu un portret al lui Adolf Hitler. Atmosfera este una sufocantă, populată cu cadavre, viscere şi personaje care dau fiori. Pentru salvarea lor, personajele trebuie să aştepte intervenţia unor oameni de pe alte planete.