FINANŢAREA EUROPEANĂ EDIŢIA A VI-A "Am în vedere un grad de absorbţie de 80% pentru finalul anului viitor"

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Fonduri Europene / 16 iunie 2014

"Am în vedere un grad de absorbţie de 80% pentru finalul anului viitor"

Interviu cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici

Reporter: Ce ne puteţi spune despre Acordul de Parteneriat pentru perioada 2014-2020?

Eugen Teodorovici: În această lună, vom trimite Comisiei Europene Acordul de Parteneriat revizuit. Am avut discuţii cu primul ministru şi cu ceilalţi miniştri implicaţi în procesul de absorbţie a fondurilor europene şi sper să trimitem draftul Comisiei Europene în această săptămână. Estimez ca, în luna august, Acordul de Parteneriat să fie semnat.

Reporter: Cum ne va ajuta acest Acord de Parteneriat?

Eugen Teodorovici: Este un document care arată foarte clar unde trebuie să investim în următorii ani, în aşa fel încât să creştem cât mai mult din punct de vedere economic.

Toate aceste priorităţi sunt cele prevăzute şi în Strategia Europa 2020. Astfel, fiecare stat membru preia ce vrea să finanţeze, pe baza celor 11 obiective tematice. Comisia Europeană ne-a recomandat să concentrăm tematic acordul pe cât posibil, să nu deschidem foarte mult această linie de finanţare, ci să avem cât mai puţine obiective tematice, astfel încât să se vadă cât mai mult impactul.

Este normal ca noi să vrem să finanţăm cât mai mult pentru că este principala noastră sursă de finanţare, dar Comisia ne spune să finanţăm mai puţin, pentru că trebuie să vedem impactul. Este o abordare corectă, de ambele părţi.

Reporter: Aţi avut dezbateri la nivel regional cu potenţialii beneficiari de finanţări UE în viitoarea perioadă de programare. Care au fost doleanţele acestora în cadrul discuţiilor?

Eugen Teodorovici: Discuţiile din teritoriu sunt foarte utile. Avem partea de programare, şi aici mă refer la ce vom "prinde" în următorul cadru financiar să finanţăm ca prioritate pentru companii. Oamenii solicită astfel de prevederi în Acordul de Parteneriat şi în programele operaţionale.

O altă zonă, foarte importantă, este cea de sistem, unii beneficiari solicită o simplificare şi o transparenţă mai mare.

Chiar săptămâna trecută am avut o discuţie cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, pe subiectul POS DRU. În cadrul acestor discuţii le-am explicat că, în acest an, sistemul de lucru se va schimba radical faţă de trecut. Astfel, va dispărea hârtia în relaţia dintre noi şi beneficiar, iar informaţiile se vor introduce doar în sistem electronic, la nivel de aprobare de proiecte.

Beneficiarul nu mai vine cu teancul de documente, în zeci de exemplare, ca să semneze cu noi, ci utilizează sistemul electronic.

A doua etapă importantă este atunci când vine beneficiarul cu documentele la plată, la rambursare. Şi în cadrul acestei etape, vom modifica sistemul informatic, adăugând noi module, pentru ca omul să îşi poată aduce singur documente, state de plată, să le aducă drept dovadă, ca să scăpăm şi de acest nivel.

Reporter: Practic reduceţi birocraţia.

Eugen Teodorovici: Radical. Dacă dispare hârtia, automat dispare tot acest stres pentru beneficiar. Nu mai sunt bani şi timp pierduţi.

Sunt documente pe care beneficiarul trebuie să le efectueze de nu ştiu câte ori. Acum va folosi sistemul informatic, iar noi le preluăm de acolo şi nu trebuie să le mai repete, în zeci de copii.

Pe de altă parte, este important să avem plăţile făcute la timp. Oamenii au recunoscut că s-au schimbat foarte mult în bine lucrurile, dar eu încă nu sunt mulţumit. Chiar dacă am ajuns la cele 20 de zile de plată, ţelul meu este să reducem la 5 zile de plată, aşa cum am spus anul trecut. Adică un beneficiar, când a terminat o anumită etapă, în maxim 5 zile să-i fie achitată factura cu tot ce înseamnă verificare de către structura intermediară şi structura de management. Ţin foarte mult la acest lucru. Este normal ca facturile să fie achitate la timp, pentru că, altfel, beneficiarii intră în incapacitate de plată şi fel de fel de probleme derivă din această situaţie.

De asemenea, mai am în vedere reducerea verificărilor şi a controalelor, fără să afectăm calitatea sistemului.

Pe partea de mediu, de exemplu, la nivel de proiect, acolo unde se construieşte efectiv staţia de alimentare cu apă, controlează dirigintele de şantier din partea operatorului de apă, un supervizor plătit din bani europeni, urmând inspectorul de stat în construcţii, în baza legii.

Ulterior, proiectul este verificat de structura intermediară şi, de multe ori, apare şi structura de management, care, la rândul ei, face câteva controale.

Am spus că nu se poate lucra în aceste condiţii şi să ne oprim la nivelul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC). Cine vrea să mai facă orice verificare, poate să o facă ex-post, dar fără să oprească plata. Iar dacă atunci găseşte vreo neregulă, la următoarea plată, îi deduce clientului din ce are de plătit. Este vorba de o simplificare a sistemului.

Ţin foarte mult la eliminarea acelor entităţi, structuri şi personal din sistem care nu-şi justifică prezenţa.

Reporter: Care au fost observaţiile Comisiei cu privire la Acordul de Parteneriat?

Eugen Teodorovici: Au fost observaţii normale, pe care fiecare stat le primeşte, într-un proces de negociere cu oficialii de la Comisia Europeană. Sunt state care au sute de pagini de întrebări şi comentarii de la Comisia Europeană.

De exemplu, pe zona de mediu, Comisia a spus că vrea o alocare financiară mai mare, ceea ce este corect. Este singurul domeniu pentru care ţara noastră are obligaţii de conformare faţă de UE. În caz contrar, România va trebui să plătească amenzi. În discuţiile pe care le-am avut, recent, cu ceilalţi miniştri din Cabinetul Ponta, am stabilit că vom creşte contribuţia naţională pe acest domeniu.

Până acum, Comisia Europeană plătea 85%, statul român - 13% şi beneficiarul - 2%. Acum am mărit contribuţia statului cu 15%, adică va fi 30% cofinanţare naţională (2% beneficiar şi 28% stat). Acest lucru înseamnă că vom mări numărul de proiecte, având o alocare financiară mai mare pe zona de mediu.

Nu trebuie să mutăm bani din altă zonă, de exemplu de la transporturi sau de la IMM-uri.

Alocăm noi, statul român, mai mulţi bani pentru mediu şi sunt sigur că Uniunea Europeană va accepta acest lucru.

De asemenea, săptămâna trecută, alocarea financiară pentru acest domeniu a mai crescut cu circa 200 de milioane de euro. Cred că cei de la Comisia Europeană vor fi mulţumiţi de măsurile luate de autorităţile din România.

Un alt comentariu al Comisiei Europene referitor la Acordul de Parteneriat a fost cel legat de strategiile naţionale, de acele condiţionalităţi ex-ante.

Comisia Europeană a pus nişte condiţii statelor membre, care trebuie îndeplinite până în 2016. Şi ţara noastră trebuie să fie gata cu aceste condiţii tot până atunci.

Vorbim de planuri de acţiune deja aprobate în Guvern pe fiecare sector, cu termene foarte clare, stabilite în Acordul de Parteneriat ca să vadă partenerii noştri europeni că ştim ce avem de făcut şi până când. Ei au cerut să accelerăm puţin implementarea ca să nu lăsăm totul pentru finalul anului 2016. Şi asta vom face.

Reporter: Concret, care sunt planurile dumneavoastră pentru reformarea sistemului de absorbţie?

Eugen Teodorovici: Am două zone după care mă ghidez - reacţia pieţei în care acţionăm şi Comisia Europeană. Dacă cele două părţi sunt mulţumite şi reacţiile sunt pozitive, înseamnă că lucrurile merg în direcţia potrivită.

Referitor la schimbările pe care le-am operat în sistemul de absorbţie, din partea Comisiei am primit semnale foarte bune, chiar şi în scris.

Din păcate, din piaţă, mai sunt încă nemulţumiri de la beneficiari. Dar, de foarte multe ori, oamenii vorbesc în necunoştinţă de cauză, pentru că nemulţumirile lor se referă la perioada trecută, nu la cea din prezent, când am operat simplificările din sistem. Pe mine mă interesează să aflu problemele actuale pe care beneficiarii le întâmpină şi să găsesc soluţia de rezolvare.

Reporter: Există percepţia că este foarte greu să accesezi fonduri europene, mai ales din cauza birocraţiei.

Eugen Teodorovici: Dacă a existat această percepţie, pot să vă asigur că în viitor nu va mai fi, după reformarea sistemului. În afară de utilizarea pe scară mai largă a sistemelor informatice şi reducerea birocraţiei, mai avem şi alte idei.

Vom afişa, inclusiv pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE), proiecte tip pentru ca potenţialilor beneficiari să le fie uşor să aplice.

Tot la nivel de minister vom înfiinţa un help-desk, chiar şi în implementare.

Am în vedere să opresc relaţia dintre funcţionarul public şi beneficiar. Până acum, cele două persoane aveau legături directe, iar eu vreau să elimin acele situaţii neplăcute, cu posibile influenţe de altă natură. Atunci când beneficiarul va avea probleme la implementare va putea să apeleze la acest help-desk, telefonic, ca la bancă. În acest fel, am o evidenţă foarte clară a întrebărilor şi răspunsurilor, pentru că totul va fi înregistrat.

Şi voi putea să-l trag la răspundere pe funcţionarul care nu-şi face treaba. Tot în acest fel, voi putea să înlătur orice apropiere nefirească între funcţionar şi beneficiar.

O altă idee pe care o am este utilizarea interviului online, în sistem de videoconferinţă, pentru a verifica derularea etapelor dintr-un proiect. În acest fel, nici funcţionarul nu trebuie să se mai deplaseze pe teren pentru controale, nici beneficiarul nu mai vine de la mii de kilometri depărtare să-mi demonstreze ce a realizat.

Până acum, s-au schimbat multe în acest proces, dar ştiu că mai avem de lucru până ca reforma să fie completă. Aş vrea să finalizăm acest obiectiv în 2014, pentru că n-aş mai vrea să vorbim de reformă în sistemul fondurilor europene în 2015. Din punctul meu de vedere, ar fi penibil.

Reporter: Sunt exemple nefericite de accesare de fonduri europene, unul dintre ele fiind realizarea unui teren de fotbal în pantă. Cum s-a ajuns la această anomalie?

Eugen Teodorovici: Oficialul de la UE controlează foarte rar, pentru că se bazează pe sistemul de verificare de la nivel naţional. Sunt de acord că astfel de proiecte n-ar trebui să mai fie finanţate. Până acum, s-a finanţat orice, doar de dragul de a se finanţa, iar verificările erau de formă.

Din păcate, în anii trecuţi, sistemul a permis realizarea de proiecte. Aceasta a fost şi hiba sistemului din cauza căreia ţara noastră a avut oprită finanţarea.

Cu cât sistemul este mai complex, mai stufos, cu atât se pot întâmpla astfel de situaţii, pentru că nimeni nu răspunde de nimic. Sunt foarte mulţi actori implicaţi, dar, de fapt, niciunul nu este responsabil. Şi fiecare, efectiv, face ce doreşte în sistem.

În mod normal, ar trebui aplicate sancţiuni foarte dure, ca să descurajăm orice astfel de tentativă.

Reporter: Aveţi în vedere majorarea sancţiunilor?

Eugen Teodorovici: Eu spun că ar trebui să le aplicăm pe cele actuale şi tot ar fi un pas înainte.

Oricum, trebuie să modificăm puţin şi statutul funcţionarului public, pentru că vrem să-l plătim mai bine, tocmai pentru a descuraja practicile nesănătoase.

Din ianuarie 2014, toate structurile de management au salarii foarte bune, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene. Sunt cel puţin 500 de funcţionari pentru care s-a majorat salariul la acest nivel.

Avem în vedere, la următoarea rectificare, să creştem salariile şi pentru structurile intermediare.

Ne vom plăti bine salariaţii, dar vrem calitate din partea lor.

Nu am de ce să păstrez un funcţionar public în funcţie, dacă el creează probleme.

Reporter: Tot ce mi-aţi spus până acum sunt paşi pentru combaterea corupţiei.

Eugen Teodorovici: Da. Toate acestea sunt etape care conduc către un astfel de obiectiv.

Funcţionarii publici trebuie să aibă un alt statut, astfel încât să-mi fie mai uşor să-i angajez, să-i recompensez şi, de asemenea, să-mi fie mai uşor să-i concediez.

Reporter: Are şi sistem de bonusuri?

Eugen Teodorovici: Bonusurile pot să fie gândite, dar, deocamdată, trebuie să facem dovada că sistemul funcţionează. Este cam devreme să vorbim despre bonusuri, când, de fapt, trebuie să recuperăm ce am pierdut în anii trecuţi.

Reporter: La 6 iunie, gradul de absorbţie era 35,36%. Cât vreţi să atingeţi până la finalul anului viitor?

Eugen Teodorovici: Pentru finalul anului 2015 am în vedere un grad de absorbţie de 80%.

Reporter: 80%?!

Eugen Teodorovici: Da.

Reporter: Sunteţi foarte optimist.

Eugen Teodorovici: Este fezabil acest obiectiv. Anul trecut, am realizat 23-24%, iar anul acesta repetăm performanţa, dacă nu chiar o vom depăşi. Ceea ce înseamnă că, anul viitor, vom avea un grad în jur de 80%.

Reporter: Cum va promova Ministerul Fondurilor Europene reforma de care ne-aţi povestit? Firmele se tem să acceseze fonduri europene din cauza birocraţiei, a controalelor, etc.

Eugen Teodorovici: Există această temere care, de multe ori, începe să fie nejustificată. Ne-am schimbat complet abordarea şi am răbdarea să discut, să explic foarte mult ce îmbunătăţiri am adus sistemului.

În această lună, vom pune pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene un pachet destinat companiilor private, pe care l-am realizat împreună cu Ministerul pentru IMM-uri. Aici, pot găsi toate informaţiile despre finanţări (reguli, domenii pentru investiţii etc) de la mai multe surse - stat, fonduri europene, împrumuturi de la Banca Mondială sau BEI etc. În acest ghid, există măsuri care vor reduce foarte mult povara de pe umerii unui privat atunci când depune actele pentru finanţare.

Vom elimina scrisoarea de confort, garanţia bancară, dovada cofinanţării proprii.

Avem nevoie doar de o declaraţie pe proprie răspundere.

Nu vom mai cere de la privat datele de la ONRC, ANAF, de la alte structuri ale statului. Compania privată nu va mai trebui să alerge să-şi scoată certificate şi fel de fel de avize.

Beneficiarul depune proiectul şi funcţionarii mei vor căuta datele de la celelalte instituţii ale statului. El trebuie să se concentreze pe ceea ce înseamnă proiect în implementare şi nu pe alte activităţi.

De asemenea, când un privat primeşte factura de la furnizor, el nu mai este obligat să o plătească înainte. Mi-o aduce mie, ca autoritate a statului, eu îi decontez partea publică şi el, mai departe, îşi achită contribuţia.

Şi pentru această contribuţie, avem în vedere să o putem asigura de la fondurile de garantare, în aşa fel încât privatul să-şi reducă partea de finanţare proprie.

Nu cred că undeva în Europa mai există sistemul acesta de decontare. Este o facilitate pe care noi o acordăm beneficiarilor. Aceste schimbări sunt extrem de utile pentru piaţă.

Mai mult, din octombrie anul trecut, privaţii au o nouă regulă de achiziţii publice (Ordinul 1120).

Chiar vorbeam recent cu şeful OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), care a fost încântat de modul în care am gândit acest mecanism. Astfel, un privat, după ce a semnat contractul de finanţare cu statul, şi-a parcurs toate acele achiziţii pe care vrea să le deruleze şi are economii, acestea îi rămân lui mai departe în proiect.

Astfel, el va fi tentat să aibă cea mai bună ofertă calitate-preţ şi să-mi aducă o factură exact în bugetul pe care eu i l-am dat ca finanţare din bani europeni. Atât timp cât ştie că lui îi rămân economiile, nu are ce să rişte.

Acest lucru va schimba radical abordarea din piaţă.

Este cea mai simplă şi cea mai transparentă regulă pe achiziţii publice pentru privaţi.

Privaţii au obligaţia să pună pe site-ul MFE anunţul, pentru ca totul să fie extrem de transparent şi oricine vrea să oferteze să poată să o facă.

Reporter: Beneficiarii se mai plâng des de relaţia cu sistemul bancar.

Eugen Teodorovici: Nu putem să cerem băncilor să reducă anumite solicitări, vizavi de documente, verificări. Acest lucru îl vom face noi.

O să mergem pe încrederea faţă de sistemul bancar şi, ceea ce a verificat banca, deja nu mai controlăm noi, ca stat. Astfel, eliminăm deja o etapă complexă în acest proces.

Reporter: Care sunt programele care trec în subordinea Ministerului Fondurilor Europene în noua programare financiară?

Eugen Teodorovici: Pe următorul cadru financiar, vom avea, ca minister, patru programe operaţionale.

Primul va fi cel de infrastructură, care va cuprinde, pentru prima dată, la un loc, transport, mediu, energie. Va fi cel mai mare program operaţional, de 9,5 miliarde de euro.

Al doilea program va fi cel legat de competitivitate, destinat în special părţii de cercetare-inovare.

Al treilea program va fi cel legat de capitalul uman, actualul POS DRU, de 4,2 miliarde de euro.

Al patrulea va fi cel de asistenţă tehnică, clasic, mai micuţ, care, oricum, este la noi în minister.

Vom fi, practic, cel mai bogat minister.

Reporter: Nu vă este teamă că se mută corupţia în minister?

Eugen Teodorovici: În nici un caz. Unde sunt eu, nu există aşa ceva. Noi funcţionăm ca Autoritate de Management (AM) şi rolul unei AM trebuie să fie înţeles aşa cum îl descrie regulamentul.

În mod normal, ministerele trebuie să-şi facă doar politica, iar structurile care sunt abilitate să facă management trebuie să facă acest lucru.

Ministerul Fondurilor Europene a fost creat în acest scop şi, până acum, ce am făcut noi în piaţă argumentează această decizie.

Nu înseamnă că noi decidem ce se finanţează.

În cazul transporturilor, ministerul de resort va decide ce se finanţează, pentru că priorităţile derivă deja din Masterplanul de Transport. Este tot un angajament pe care ţara noastră şi l-a asumat, potrivit căruia va fi finanţat strict ceea ce reiese din Masterplan.

Noi, practic, nu organizăm licitaţiile. Deocamdată, ele rămân acolo unde sunt, în companiile de drumuri, căi ferate etc.

Dar modul în care urmărim şi suntem apropiaţi de proiecte va fi unul diferit.

Niciodată nu voi spune că noi suntem AM şi răspunderea, de fapt, aparţine beneficiarului. Răspunderea îmi aparţine, oricât aş delega eu din atribuţii.

Este o abordare care, din păcate, în anii trecuţi nu a existat şi lipsa ei a creat, de fapt, probleme.

Reporter: POS DRU a avut, în anii trecuţi, probleme, mai ales din cauza actelor de corupţie. Care este situaţia în prezent?

Eugen Teodorovici: Mai găsim probleme în continuare, din ce în ce mai puţine, şi sper, cât de curând, să fie un program model pentru că este extrem de curat. Va fi extrem de greu să mai intervină cineva, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, ca să obţină fel de fel de finanţări în afara regulilor. Tocmai din acest motiv, Comisia Europeană ne-a suspendat fondurile în trecut.

Reporter: Cum creştem gradul de absorbţie la 80%? În afară de reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor.

Eugen Teodorovici: Avem nevoie de o accelerare a tot ceea ce înseamnă implementare de proiect. Fiecare zi în care un funcţionar nu dă un document unui beneficiar întârzie implementarea proiectului, ulterior, cu o lună sau două.

Ca să ajungem la un grad de absorbţie de circa 80% la finalul anului 2015, va trebui să trecem printr-un cumul de factori care, odată parcurşi, vor duce la creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor europene.

Pe lângă simplificare şi reducerea birocraţiei, avem nevoie de legislaţie, interpretarea ei, o pregătire foarte bună a autorităţilor contractante şi a experţilor care vin şi evaluează contractul.

Anul acesta, vrem să îndreptăm şi partea de administraţie pe achiziţii publice.

Reporter: Cum?

Eugen Teodorovici: Vrem să restrângem foarte mult aria celor care pot să facă contestaţii, pentru că a devenit un sport naţional să conteşti.

Mai avem în vedere creşterea calităţii celor care sunt membri în comisiile de evaluare, care, de multe ori, se tem să excludă o firmă care are preţul mic, cu toate că există toate argumentele şi elementele necesare ca să facă acest lucru. Se tem şi mai bine o lasă să participe. Normal că, dacă firma respectivă rămâne în licitaţie, la evaluarea ei şi a celorlalte oferte, va câştiga, pe motiv de preţ.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre noile reguli din contracte?

Eugen Teodorovici: În faza de implementare, mai avem un nou set de reguli, acela al FIDIC - Federaţia Internaţională a Inginerilor Constructori, pe care România le-a avut în 2008 şi le-am implementat, în condiţiile în care Comisia Europeană ne-a cerut acest lucru în mod expres.

Din păcate, în 2009, aceste reguli au fost abrogate, fără niciun fel de justificare, şi acum încercăm să le readucem ca obligaţii. Avem deja avizul Asociaţiei Constructorilor din România pe acest tip de contract nou.

Vor fi nişte clauze minim obligatorii, peste care se pot adăuga şi altele, dar este un tip de contract care apără ambele părţi, şi autoritatea contractantă şi celălalt partener. Se creează astfel un mediu corect în piaţă.

Acele situaţii când apar lucruri neprevăzute sunt clar reglementate de contract şi, practic, noi apărăm şi creăm un cadru necesar pentru implementare.

Sunt mai multe elemente care, cumulate şi rezolvate, vor duce la o creştere şi la o schimbare radicală a sistemului de absorbţie a fondurilor europene.

Important este că aceste schimbări se vor aplica nu doar fondurilor europene. De ani de zile, oficialii UE ne cer să uniformizăm regulile pentru tot ce înseamnă ban public.

Nu pot să aplic un tip de reguli pentru bani europeni şi altul pentru banii de la stat.

În viitor, vom transfera expertiza de la Fonduri Europene către zona publică, în general.

Este o obligaţie asumată în Acordul de Parteneriat, pentru că, până la urmă, banul public este inclusiv ban european.

Reporter: Cum stăm cu sistemul de decontare de la Comisia Europeană?

Eugen Teodorovici: Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat, în 2014, 1,5 miliarde de euro.

Pe noi ne interesează foarte mult ce îi trimitem Comisiei Europene la rambursare. Ţinta noastră pentru 2014 este de 2,8 miliarde de euro, ca să nu pierdem niciun euro, la fel ca în 2013. Următoarea ţintă este cea pe care noi deja am atins-o anul trecut - 3,5 miliarde de euro în facturi.

Reporter: Care sector are cel mai mare grad de absorbţie?

Eugen Teodorovici: Este vorba de Programul Operaţional Regional, care are o expertiză foarte îndelungată. Agenţiile de Dezvoltare Regională, care au rămas în sistem - acolo s-a capitalizat expertiza - merg foarte bine.

Mai este Programul Operaţional de Dezvoltare a Capacităţii Administrative, dar este un program mai simplu. Pot să vă spun însă că venim cu toate programele din urmă.

Reporter: Cu agricultura cum stăm?

Eugen Teodorovici: Agricultura nu este la noi la minister, ci la Ministerul Agriculturii. Dar şi acolo lucrurile funcţionează bine. Important este să nu avem probleme de sistem pentru că atunci Comisia Europeană intervine şi îţi aplică o corecţie financiară sistemică.

Putem să avem situaţii cum sunt la politica de coeziune unde avem corecţii financiare foarte mari, până în prezent în jur de 1 miliard de euro pentru nerespectarea regulilor de achiziţie publică. Sistemul a fost deficitar, ANRMAP, în trecut, şi-a bătut joc de sistem şi, ca urmare a acestei situaţii, plătim ca ţară vreun miliard de euro corecţii financiare, bani ce s-ar fi putut duce către alte proiecte.

Absorbţia noastră ar fi fost mai mare cu un miliard de euro dacă lucrurile acestea nu se întâmplau, probabil că anul acesta am fi trecut de 40% grad de absorbţie.

Reporter: Cum îi controlaţi pe angajaţi să nu ia şpagă?

Eugen Teodorovici: De curând, am înfiinţat un corp de control la nivelul ministerului. Vreau să-l activez şi să fie extrem de dur pentru orice fel de situaţii altfel decât cele prevăzute de proceduri.

Am realizat o structură pentru anticorupţie şi am în vedere un cod de conduită foarte clar atât pentru personalul nostru, cât şi pentru salariaţii care se ocupă cu fondurile europene în general.

Pentru cei care nu vor respecta regulile, legea trebuie să fie aplicată, chiar mai dur decât în alte situaţii, pentru că trebuie să descurajăm din start orice fel de rea-intenţie.

Reporter: Aveţi în vedere cursuri de perfecţionare pentru angajaţi?

Eugen Teodorovici: Din păcate, în anii trecuţi, astfel de programe naţionale de pregătire nu au existat.

Noi avem o strategie clară naţională şi ne gândim la un plan de formare profesională, în care fiecare angajat se regăseşte şi căruia i se spune ce tip de curs mai trebuie să urmeze ca să respecte cerinţele postului. Deja lucrăm la un astfel de document care să fie definitivat, până la finalul anului.

În paralel însă, începem să organizăm cursuri de pregătire. Avem în vedere un plan de formare profesională pentru tot ce înseamnă personalul încadrat pe fonduri europene.

Este foarte important să avem o abordare unitară, coerentă, sunt multe zone în care, din păcate, în trecut, erau abordări diferite pe aceeaşi speţă din sistem, ceea ce crea foarte multe confuzii în rândul beneficiarilor.

Acest lucru trebuie să dispară prin discuţii mult mai dese şi având dezbateri între toţi factorii implicaţi în structurile de management, ca să avem cu toţii aceeaşi înţelegere comună.

În curând vom demara un proiect cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru a pregăti peste 2000 de oameni din structurile locale, consilii judeţene, primării, persoane care sunt implicate în achiziţiile publice.

Vor fi cursuri foarte dure. Nu vreau să mai avem acele cursuri la mare sau la munte, unde obţii o diplomă şi în acest fel creăm experţi pe bandă, fără prea multe cunoştinţe.

Acum funcţionarii trebuie să parcurgă cursuri de pregătire şi cei care reuşesc să treacă de teste trebuie să devină formatori, ducând către nivelul comunelor această formare.

Chiar ei vor avea obligaţia ca, până la final de an, să facă anumite cursuri ca să ducă noua expertiză, pe această abordare piramidală, până la ultimul nivel.

Cursanţii vor fi incluşi într-o bază de date naţională şi, periodic sau de câte ori este nevoie, vor fi instruiţi în acest domeniu, astfel încât să fie la zi cu toate noutăţile. În plus, trebuie să-I verificăm ca să-I ţinem departe de orice tentaţie.

Din această bază de date, trebuie să creăm obligaţia ca fiecare structură locală, atunci când face o achiziţie publică, să coopteze de aici o persoana ca expert în ce face la nivel local, judeţean.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La angajamente , suntem buni . Mostenire veche . Nu costa bani . Mai greu la scadenta , ca acum , de exemplu , cand vedem ca suntem la piciorul broastei . Frana pusa de functionari , pentru a taxa amatorii de fonduri ( trebuie timp sa faci aranjamentele si sa vezi cu cine ai a face , nu ? ) , s-a mai domolit dar ce folos ca intre timp ,vanatul a fost speriat .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb