FINANŢAREA FOTBALULUI FIFA pune stop schemei cu care se driblează fair-play-ul financiar

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 12 aprilie 2018

FIFA pune stop schemei cu care se driblează fair-play-ul financiar

Marile cluburi europene au o mare problemă în a menţine un echilibru între încasări şi cheltuieli. De cele mai multe ori balanţa este dezechilibrată de apariţia unui investitor, din zona arabă sau din spaţiul ex-sovietic, care dorind să obţină performanţe internaţionale în cel mai scurt timp transferă jucători de sute de milioane de euro.

Pentru a limita aceste excese, în mai 2010, legea fair-play-ului financiar a fost adoptată de Comitetul Executiv al UEFA. Legea interzice cluburilor să cheltuie mai mult decât câştigă, în mod oficial, într-un sezon. Aşa cum era de aşteptat, cluburile au găsit o portiţă pentru a dribla regula. Astfel, în loc să transfere un jucător, un club îl împrumută oficial la un altul, dar în culise se efectuează o tranzacţie definitivă, urmând ca banii să ajungă mai târziu la echipa care cedează fotbalis-tul sau să nu fie înregistraţi deloc.

În urma unor consultări cu jucătorii şi cu sindicatele acestora, potrivit "France Fotball", FIFA intenţionează într-o primă fază să reglementeze strict împrumuturile, care s-au înmulţit în ultima perioadă, urmând ca în a doua să le interzică definitiv. La Zurich, vicepreşedintele FIFA, Victor Montagliani, reprezentanţi ai FIFPro (sindicatul fotbaliştilor, condus de Philippe Piat), ECA (Asociaţia Europeană a Cluburilor) şi foste glorii ale fotbalului precum Cafu, Zvonimir Boban, Edwin van der Sar şi Marco van Basten dezbat de mai mult timp pe marginea acestui subiect, urmând ca în scurt timp Comitetul Executiv al FIFA să aprobe noile prevederi legate de mobilitatea fotbaliştilor. Nerespectarea fair-play-ului financiar se întoarce rapid împotriva clubului, care după cheltuieli uriaşe ajunge în situaţia de a nu mai ţine pasul cu cheltuielile, nu îşi mai plăteşte jucătorii, intră în insolvenţă şi apoi dispare.

La scară mai mică, din punct de vedere al banilor rulaţi, acest lucru s-a întâmplat şi în ţara noastră. Echipe de tradiţie (Rapid, FC Argeş, UTA, Farul, Oţelul Galaţi, Sportul Studenţesc, FC Naţional, U Cluj, Petrolul Ploieşti...) au intrat în insolvenţă şi mai apoi în faliment, după ce la un moment dat patronii acestora au decis să cheltuie mai mult decât îşi puteau permite, din dorinţa de a avea performanţe. Cum nici Liga Profesionistă de Fotbal şi nici Federaţia Română de Fotbal nu au intervenit, dezastrul a fost unul total. În ediţia trecută de campionat, doar Dinamo Bucureşti mai activa în prima ligă comparativ cu sezonul 2003-2004. În urmă cu 15 ani, în prima ligă se regăseau Dinamo Bucureşti , Steaua Bucureşti, Rapid Bucureşti , Universitatea Craiova, Oţelul Galaţi, Apulum Alba-Iulia , FC Naţional Bucureşti, Politehnica Timişoara, Farul Constanţa, FC Argeş Piteşti , FC Braşov, Gloria Bistriţa, FCM Bacău, Ceahlăul Piatra-Neamţ , Petrolul Ploieşti, FC Bihor Oradea. Cu excepţia lui Dinamo, niciuna dintre echipele de mai sus nu mai evoluează în Liga 1. Oraşele Timişoara şi Craiova sunt reprezentate de echipe în prima divizie, dar aceste formaţii sunt nou înfiinţate. Pentru iubitorii fotbalului şocul a fost unul major din punct de vedere emoţional, iar acest lucru se vede şi în numărul tot mai mic de spectatori prezenţi la meciurile din Liga 1.

Revenind la discuţiile de la FIFA, de asemenea se încearcă limitarea numărului de fotbalişti legitimaţi la un club, tocmai pentru a pune capăt aces-tor practici legate de transferurile mas-cate sub formă de împrumuturi. Spre exemplu, în acest sezon, Juventus Torino a împrumutat nu mai puţin de 41 jucători, Udinese 27, Chelsea 22, Manchester City 18, AS Monaco 11. Dincolo de chestiunea strict financiară pot apărea şi conflicte de interese, mai ales în competiţiile interne.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb