Finanţele au atras 1,27 miliarde lei

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 februarie 2011

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat ieri 1,27 miliarde lei de la băncile comerciale, prin două licitaţii de vânzare de obligaţiuni cu maturităţi de 3 şi, respectiv, 5 ani.

Astfel, Finanţele au atras prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de trei ani 775,1 milioane lei, sub valoarea indicativă de 800 milioane de lei, şi au plătit un randament de 7,11%, în scădere uşoară faţă de nivelul plătit la licitaţia precedentă, de 7,12%.

Prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, Trezoreria s-a împrumutat cu 500 milioane lei, exact cât a programat, la un randament mediu de 7,16%, similar cu cel plătit în cadrul ultimei operaţiuni similare.

Titlurile cu maturitatea la trei ani sunt scadente în iulie 2013, iar cele cu maturitatea la cinci ani ajung la scadenţă în aprilie 2015.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb