Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 228 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark pe doi ani şi jumătate, la un randament mediu de 2,15% pe an. Valoarea din prospect a emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare totală de 463 de milioane de lei, potrivit Agerpres.
Vineri va fi organizată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit în licitaţia de joi.
MFP a planificat împrumuturi de 2,555 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna iulie, din care 2,3 miliarde de lei prin opt licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 255 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza două licitaţii de certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 300 de milioane de lei fiecare, pe 9 şi, respectiv, 27 iunie.
De asemenea, vor fi organizate şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 1,7 miliarde de lei, cu scadenţe la trei, cinci, şapte şi zece ani, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.
În 2015, MFP intenţionează să împrumute de pe piaţa internă circa 10 - 12 miliarde lei prin emisiuni de certificate de trezorerie şi 25 - 28 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni benchmark.