Finanţele publice reprezintă un domeniu strategic al statului roman care continuă să fie ignorat de guvernanţi şi politicieni, atât prin subfinanţarea activităţilor specifice, cât şi prin politica salarială, conducând la riscuri majore şi la afectarea siguranţei financiare a ţării, conform unui comunicat de presă trimis Redacţiei de Sindicatul Naţional Finanţe Publice, SindFISC.
Activitatea de administrare fiscală asigură resursele financiare necesare finanţării activităţii instituţiilor şi autorităţilor statului român, rolul finanţistilor fiind de importanţă strategică. În accepţiunea factorilor decizionali care au contribuit la transpunerea viziunii politice şi guvernamentale în materia salarizării personalului bugetar plătit din fonduri publice, conceptul de finanţe publice nu este prezent. În grilele cu coeficienţi de ierarhizare a salariilor pentru anul 2022, cuprinse în 9 anexe cu familii ocupaţionale din proiectul legii salarizării, familia ocupaţională finanţe nu există.
Între prevederile din proiectul de lege privind salarizarea, referitoare la funcţiile publice de la nivel judeţean şi situatia reală din MFP/ANAF unde se regăsesc funcţii cu responsabilităţi regionale care nu sunt cuprinse în proiectul de act normativ aflat în Parlament, există neconcordanţe. Astfel, în opinia SindFISC, în lipsa unei familii ocupaţionale distincte şi a unei grile corespunzătoare, din punct de vedere salarial, actualele funcţii nu pot fi asimilate funcţiilor publice teritoriale/judeţene, asemănător celorlalţi funcţionari din instituţii deconcentrate. MFP/ANAF este singura institutie cu organigrama la nivel de regiune, conform sursei.
Sindicatul a semnalat în mai multe rânduri că, pe fondul nemulţumirilor generate de finanţarea necorespunzătoare a activităţii şi lipsei protecţiei juridice a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acţiunile revendicative spontane se vor amplifica. Aşadar, activitatea de colectare a resurselor financiare necesare funcţionarii statului poate fi perturbată.
SindFISC a solicitat ca salarizarea funcţionarilor din finanţele publice să fie în concordanţă cu complexitatea şi importanţa socială a muncii prestate. În cuprinsul Legii salarizarii personalului plătit din fonduri publice, această categorie socială trebuie să beneficieze de prevederi exprese cu privire la salarizarea celor cca. 30.000 de funcţionari răspunzători de construirea şi administrarea bugetului de stat.