Firea a cerut demararea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate privind pistele de biciclete

Mina Irina
Politică / 19 septembrie 2016

Primarul general Gabriela Firea a anunţat, astăzi, că a solicitat demararea în regim de urgenţă a licitaţiei pentru studiul de fezabilitate privind realizarea a 100 de kilometri de piste de biciclete în Bucureşti, proiect căruia i se va alătura şi cel privind construirea unor de staţii de bike sharing, potrivit unor surse din presă.

"Am solicitat demararea în regim de urgenţă a licitaţiei pentru studiul de fezabilitate necesar acestui proiect. După demararea acestei proceduri şi acceptarea de către ANAF a documentaţiei, vom putea anunţa şi calendarul desfăşurării proiectului. Până în prezent au avut loc patru şedinţe ale unităţii de implementare a proiectului", a precizat edilul general.

În contextul în care au existat informaţii privind faptul că Primăria Generală nu a cheltuit niciun ban din suma de zece milioane de euro alocată de Ministerul Mediului în anul 2014 pentru realizarea pistelor de biciclete, Firea a precizat că abia în noiembrie 2015 a fost semnată Convenţia între PMB şi Ministerul Mediului pe acest proiect.

"Bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 2016 a fost votat în februarie, iar planul anual de achiziţii publice în luna aprilie. În perioada mai-iulie nu s-a făcut niciun demers, un motiv obiectiv fiind şi acela că legislaţia achiziţiilor publice a fost modificată", a menţionat ea.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Ioan Gherheş, a atras atenţia în cadrul comandamentului asupra faptului că Bucureştiul este în situaţie de pre-infringement privind poluarea cu pulberi, iar unul dintre factorii care generează această problemă este traficul intens.

Gabriela Firea a arătat că fluidizarea traficului reprezintă o prioritate, dar că e vorba de "acţiuni care nu se fac de azi pe mâine şi nu se poate genera în trei luni o fluidizare a traficului încărcat de ani de zile". În acest sens, a precizat că principala măsură o reprezintă dezvoltarea parcului auto al RATB, care urmează să fie suplimentat cu 500 de autobuze noi.

Ea a menţionat că în perioada următoare se va intensifica acţiunea de realizare sau finalizare, în anumite sectoare, a pistelor de biciclişti şi de construire a staţiilor de bike sharing, unde orice persoană va putea să închirieze o bicicletă şi să o lase în cartierul de destinaţie, fără se se întoarcă la punctul de închiriere.

"De asemenea, parcările de tip park and ride sunt acum în finalizarea documentaţiei, precum şi parcările de reşedinţă. Sunt lucruri pe care le facem zi de zi, acţionăm în această direcţie, dar aceasta este legislaţia şi nu se poate de azi pe mâine", a menţionat ea, conform aceloraşi surse.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb