Firea, despre mitingul din 10 august: "Violenţele au reprezentat un moment greu şi delicat"

A.M.
Politică / 29 august 2018

Gabriela Firea(sursa foto: Twitter)

Gabriela Firea(sursa foto: Twitter)

Violenţele din Piaţa Victoriei din 10 august au reprezentat un moment greu şi delicat, susţine primarul Capitalei, Gabriela Firea, adăugând că pentru un primar general nu este o "fericire" ca în oraş să se întâmple astfel de incidente, relatează News.ro.

Firea a precizat că a ţinut legătura cu viceprimarul Aurelian Bădulescu, căruia i-a delegat atribuţiile strict pentru acţiuni de tipul restricţionării traficului, nu pentru intervenţia jandarmilor.

"Am urmărit şi eu, nu pot spune că nu m-a interesat sau că am dormit liniştită în acea noapte, deşi nu eram în ţară. Nu pot spune că pentru un primar general este o fericire să vadă că în oraşul pe care îl coordonează se întâmplă aşa ceva. Este o durere, a fost un moment greu şi delicat, era bine să nu se întâmple aşa ceva. Trebuie să tragem cu toţii nişte învăţăminte. Nu mi s-a părut normal ca, deşi am avut toată disponibilitatea, întâi să se dorească organizarea acelui eveniment, apoi să dea în scris că nu mai vor. În ce ţară civilizată se întâmplă aşa ceva?", a declarat, astăzi, Gabriela Firea.

Firea a spus că nu a discutat cu prefectul Speranţa Cliseru pe acest subiect, însă a ţinut legătura cu viceprimarul Aurelian Bădulescu, căruia i-a delegat atribuţiile, dar strict pe lucruri care ţin de Primăria Capitalei, precum devierea unor trasee RATB. Edilul a subliniat că municipalitatea nu a avut nicio atribuţie şi nicio legătură cu intervenţia jandarmilor.

"Pot să vă spun, cu notă personală, că nu mă înconjor de oameni care mint. (...) Doamna prefect nu m-a informat în legătură cu ce s-a întâmplat, pentru că nici nu avea de ce, Prefectura nu este subordonată Primăriei Capitalei. Nu m-a informat, dar am discutat cu domnul viceprimar, deşi nu eram în ţară. Îi delegasem competenţele mele şi atunci era normal să discutăm. M-a informat de fiecare dată că este la dispoziţia colegilor de la MAI şi Jandarmerie. Am văzut tot felul de speculaţii, dar primăria nu dă ordine jandarmilor, nu dă ordine prefectului, nu spune unde începe şi unde se termină intervenţia, pentru că nu are atribuţii. Am fost prezenţi (...) doar pentru acţiuni de tipul restricţii de circulaţie, devierea traseelor RATB, alte măsuri organizatorice. Deci PMB este formată din cetăţeni civili, nu suntem militari, nici nu putem da ordine militarilor, reprezentanţilor MAI. Nici nu este cazul ca o altă instituţie să coordoneze ceva ce este deja coordonat", a mai explicat primarul Capitalei.

Potrivit surselor citate, dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei, iar numărul plângerilor în acest dosar depăşeşte 700.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 10 august 2018 a reprezentat momentul in care PSD si ALDE au violentat ilegal cetatenii pasnici PENTRU A-I INFRICOSA SI PENTRU A-I FACE SA NU MAI IASA LA PROTESTE avand in vedere ca ei pregateau OUG de gratiere a TUTUROR CORUPTILOR! Asta a fost logica bataii aplicate cetatenilor pasnici! INFRICOSAREA!

    Problema e ca PSD si ALDE au asa multi incompetenti ca nici macar o mineriada nu le mai iese... ca pe vremuri ! :))  

    concluzie: psd va lua calea istorica a pntcd.

    alde se va dizolva in perioada 2019-2020 dupa incarcerarea lui Tariceanu.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb