Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, vineri, înaintea CEx, că ea crede că se va propune excluderea sa din partid şi că se urmăreşte să fie daţi afară din Guvern Paul Stănescu şi Tudorel Toader, pentru că îl incomodează pe Liviu Dragnea.
"Am ajuns la execuţii publice, la linşaj, pentru că avem curajul să vedem altfel lucrurile şi să şi argumentăm", a declarat Firea, conform News.ro
Comitetul Executiv al PSD se reuneşte de la 12.30 pentru a tranşa disputele apărute în partid ca urmare a scrisorii în care este cerută demisia a lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Comitetul Executiv ar urma să tranşeze tensiunile apărute în partid după ce Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu au semnat o scrisoare prin care cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor.
Ei propun asigurarea interimatului conducerii PSD de către Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al partidului, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
Aceştia vor menţinerea coaliţiei PSD-ALDE şi negocierea susţinerii parlamentare a Guvernului de către UDMR, minorităţi naţionale, parlamentari independenţi.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat în repetatea rânduri că scrisoarea semnată de ea, alături de Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, este susţinută de "suficient de mulţi" lideri de organizaţii judeţene astfel încât să nu fie ignoraţi, arătând că ei nu doresc destabilizarea şi divizarea PSD, ci vor să atragă atenţia că PSD nu poate fi condus discreţionar de o singură persoană, asa cum se întâmplă de cel puţin un an.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2018, 20:46)
da cand se pupa cu dedy a uitat.O TOAPA ca toti din PSD.Nu dau doi BANI pe finuta CIOBANULUI.E mult mai proasta decat am crezut ,o PARVENITA nu o sa calce pe urmele lui OPRESCU in veci