Primarul Capitalei Gabriela Firea reclamă din nou că Ministerul Transporturilor nu ia atitudine pentru a transfera Podul Constanţa la municipalitate, pentru reabilitare.
"Am solicitat Podul Constanţa, dar nu ne-a fost transferat de la Minsiterul Transporturilor, aşa că nu avem cum să intervenim, pentru că nicio sumă nu poate fi alocată pe un proiect la care nu avem nici proprietate, nici administrare. Şi eu şi domnul primar de la Sectorul 1 nu putem lucra la un pod sau la Centura Capitalei dacă nu avem acel obiectiv de investiţii în proprietate sau în administrare. Din păcate, nu se înţelege asta şi vina tot pe primărie cade. Nu înţeleg de ce ministerele nu iau atitudine. CFR trebuie să dea aprobare", a declarat ieri Gabriela Firea într-o conferinţă de presă, notează Agerpres.
În 3 octombrie, PMB anunţa că face demersurile tehnice pentru reabilitarea Podului Constanţa, însă este necesară o hotărâre de Guvern pentru transferarea podului.
De altfel, municipalitatea a solicitat în repetate rânduri Guvernului să transmită acest obiectiv de investiţii, inclusiv printr-o Hotărâre de Consiliu General dată în luna mai. În septembrie, CFR a atras atenţia municipalităţii că în hotărâre nu se precizează că după reabilitarea postului acesta va fi dat înapoi instituţiei, astfel că CGMB a trebuit să vină cu o modificare a hotărârii.
Podul Constanţa se află în prezent într-o avansată stare de degradare.
1. Dezastru
(mesaj trimis de Red Sioux în data de 03.11.2018, 03:29)
Podul Constanta este un DEZASTRU!!!!!Cad bucati massive din el, poate "Stirista" de la primarie face ceva pana nu se produce o catastrofa.