Sondaj: Firmele britanice, în favoarea unui nou acord cu Uniunea Europeană

A.C.
Internaţional / 1 septembrie 2014

Mai mult de jumătate dintre firmele din Marea Britanie sunt în favoarea renegocierii relaţiei lor cu Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj al Camerei Britanice de Comerţ (BCC), citat astăzi de Reuters, informează surse din presă.

60% din 3.200 de firme intervievate în Marea Britanie consideră că transferul unor puteri înapoi la parlamentul de la Londra ar ajuta perspectivele de afaceri şi economice ale ţării.

În timp ce majoritatea cred că retragerea din blocul celor 28 de naţiuni ar afecta economia Marii Britanii, aproximativ 46% dintre respondenţi consideră că integrarea în continuare în UE ar putea împiedica creşterea economică.

"Dacă Uniunea Europeană nu va fi percepută să funcţioneze în interesele tuturor statelor sale membre, ea va continua să-şi piardă legitimitatea nu doar în rândul publicului de vot, dar şi printre oamenii de afaceri.

Perspectivele de afaceri şi comerţ pentru Marea Britanie s-ar îmbunătăţi substanţial dacă va avea loc o reformă semnificativă a UE", a declarat John Longworth, director general al BCC, într-un comunicat de presă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb