Retailerul de electrocasnice Flanco inaugurează un nou magazin în Unirea Shopping Center, în care toate produsele pot fi nu numai văzute, ci şi testate.
Potrivit unui comunicat de presă, Flanco a investit 2 milioane de euro (inclusiv stocul de marfă) în lansarea acestui magazin, mizând pe faptul că viitorul în retail va fi reprezentat de un grad maxim de interactivitate a clientului atât cu produsele din magazin, cât şi cu fiecare dintre consilierii de vânzări specializaţi.
Noul magazin Flanco, din centrul comercial Unirea, este cel mai mare din reţea, având o suprafaţă de 2.300 metri pătraţi.
"Creşterea business-ului trebuie să vină din valoarea adăugată pe care clientul o percepe nu numai la nivel de oferte promoţionale, ci şi la nivel de relaţie cu produsele şi angajaţii din magazine. Noul magazin Flanco ar putea fi definit printr-un singur cuvânt, interactivitate." a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.
Flanco estimează un număr de circa 1000 vizitatori zilnic şi vânzări de peste 3200 euro/mp/an.
Compania operează în acest moment o reţea de 75 de magazine în toată ţara.