Senatorul PNL, Florin Cîţu, susţine că Guvernul a trimis Comisiei Europene, în urmă cu câteva zile, un document în care ar promite îngheţarea salariilor în sectorul bugetar, în anul 2019, la nivelul lunii decembrie 2018.
Florin Cîţu a făcut acest anunţ astăzi, pe pagina sa de Facebook, precizând că, astfel, PSD şi ALDE nu mai aplică legea salarizării unitare şi recunosc falimentul programuui de guvernare.
"PSD i-a trădat şi i-a minţit pe români. România în criză economică - PSD introduce măsuri de austeritate în 2019. Într-un document trimis Comisiei Europene, în urmă cu câteva zile, PSD+ALDE promit îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019 la nivelul lui decembrie 2018. PSD+ALDE nu mai aplică legea salarizării unitare (astfel recunosc falimentul programului de guvernare şi mă confirmă). Asta înseamnă că salariile sunt tăiate cu echivalentul ratei inflaţiei. În plus creşterea dobânzilor va tăia şi mai mult din puterea de cumpărare", a transmis senatorul liberal.
Florin Cîţu mai susţine că legea pensiilor este o minciună, conform News.ro.
"Este clar că legea pensiilor este doar o minciună. Nu sunt bani pentru aplicarea legii salarizării unitare şi PSD+ALDE mint că dublează pensiile", scrie senatorul PNL.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ghe în data de 20.08.2019, 21:45)
Dacă se merge cu un asemenea mesaj sa vedeti alegeri