Ţara noastră trebuie să devină, în anul 2020, statul cu mediul antreprenorial cel mai prietenos din sud-estul Europei, este de părere Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Domnia sa a precizat, citat de Agerpres: "Măsura adoptată în anul 2014, la iniţiativa Guvernului, prin eliminarea criteriului vârstei pentru antreprenorii debutanţi, oferind posibilitatea fiecărui român, indiferent de vârstă, să îşi deschidă o primă firmă gratuit, s-a dovedit o politică publică de succes, media anuală a SRL-D înfiinţate dublându-se de la 4.242, la 8.732. De asemenea, într-o perioadă de doi ani şi jumătate, după adoptarea modificărilor aduse de Legea nr. 97/2014, numărul de SRL-D înfiinţate a fost de 21.102, faţă de 14.496 înregistrate în perioada anterioară de aproximativ trei ani şi jumătate. Este necesar ca, în continuare, să fie adoptate noi măsuri şi programe care să susţină înfiinţarea de întreprinderi şi dezvoltarea acestora, fiind cunoscut că întreprinzătorii debutanţi şi start-up-urile au cel mai dificil acces la finanţare. Asigurarea de resurse financiare pentru mediul de afaceri trebuie să devină o prioritate, astfel încât cel puţin 10.000 de start-up-uri anual să beneficieze de granturi, pentru ca România să devină, la nivelul anului 2020, ţara cu mediul antreprenorial cel mai prietenos din sud-estul Europei".
Media anuală a numărului Societăţilor cu Răspundere Limitată - Debutantă (SRL-D) înfiinţate a fost de 8.732, în perioada iulie 2014 - decembrie 2016, totalul acestui tip de societăţi ajungând, în prezent, la 35.598, din care 34.098 - în funcţiune, arată datele CNIPMMR, citate de Agerpres.
Conform statisticii, adoptarea Legii nr. 97/2014, din 11 iulie 2014, prin care s-a extins aria beneficiarilor facilităţilor acordate pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri la toţi întreprinzătorii debutanţi, indiferent de vârstă, a dus la stabilirea unei medii anuale a înfiinţărilor de SRL-D, în perioada 11 iulie 2014 - 6 decembrie 2016, de 8.732 astfel de entităţi.
Numărul total al SRL-D înfiinţate până în prezent este de 35.598, din care 34.098 sunt în funcţiune, iar 1.500 au fost radiate. De asemenea, numărul rezervărilor de denumire aflate în lucru se situează la 8.944, în timp ce rata de supravieţuire a unui SRL-D este de 95,78%.
"Toate SRL-D din aceasta perioadă au fost înfiinţate de persoane fizice, indiferent de vârstă, care nu au deţinut anterior calitatea de asociat sau acţionar al unei întreprinderi", arată CNIPMMR.
Potrivit sursei citate, în perioada 2 februarie 2011 - 10 iulie 2014, numărul total de SRL-D înfiinţate era de 14.496, cu o medie de 4.242 pe an.
Societatea cu Răspundere Limitată - Debutant (SRL-D) este reglementată de Ordonanţa de Urgenţă 6/2011 şi a fost realizată în vederea stimulării înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi. Un SRL-D poate fi înfiinţat de un întreprinzător debutant, o persoană fizică majoră ce îndeplineşte cumulativ, în principal, o serie de condiţii, printre care şi pe aceea de a nu mai fi fost acţionar la alte firme din Spaţiul Economic European (SEE).