"În cazul în care redresarea economică formează un spaţiu fiscal suficient, vom lua în considerare o reducere treptată a contribuţiilor sociale, incidenţa ridicată a acestuia apăsând asupra competitivităţii", se arată în scrisoarea de intenţtie a Guvernului publicată pe pagina FMI, scrie Hotnews.
"Ne-am angajat să reformăm întreprinderile de stat, în special cele din sectoarele critice cum ar fi energia şi transportul. În ultimii ani, multe întreprinderi de stat au devenit o povară fiscală substanţial, calitatea serviciilor având nevoie de îmbunătăţiri semnificative", se mai precizează în document.
"În plus vom analiza privatizarea unor acţiuni pe care guvernul le deţine la Oltchim. Noile contracte bilaterale semnate de stat şi producătorii de energie electrică se vor face în mod transparent şi nediscriminatoriu prin intermediul OPCOM, iar preţurile prevpzute ăn contractele existente vor fi ajustate", se mai aratp ăn documentul semnat de ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu şi de Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.