Grecia va avea, probabil, nevoie de un nou ajutor financiar din partea zonei euro în următorii doi ani, chiar dacă a reuşit în această săptămână să se împrumute prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa financiară, a declarat şeful departamentului european al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Reza Moghadam, citat de Reuters.
"Necesarul de finanţare pentru următorii doi ani rămâne foarte ridicat. Va fi, în continuare, nevoie de sprijin", a afirmat Moghadam, în Washington, într-o conferinţă de presă organizată în contextul reuniunii anuale a Băncii Mondiale şi a FMI.
Joi, Guvernul elen a atras finanţare de 3 miliarde euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe 5 ani, la un cost sub aşteptări, de 4,95%, depăşind cu 500 milioane euro suma vizată iniţial într-o operaţiune suprasubscrisă de circa opt ori. Această emisiune (prima de la debutul programului de asistenţă cu UE şi FMI în 2010) a atras comenzi de peste 20 miliarde euro din partea a peste 550 de investitori.
Grecia are în derulare un acord de finanţare externă cu UE şi FMI. Valoarea acordurilor încheiate în ultimii patru ani se ridică la 240 miliarde euro.
Statul elen a traversat cea mai amplă restructurare a datoriei de stat din istorie şi a aplicat programe dure de austeritate, pentru reducerea deficitului bugetar şi împingerea datoriei de stat pe o pantă descendentă. Anul trecut, Guvernul de la Atena a reuşit să treacă pe excedent la bugetul primar. Cu toate acestea, recesiunea continuă în Grecia (care a pierdut 25% din PIB în ultimii 6 ani), iar şomajul rămâne la cote alarmante, de peste 25%.
• Angela Merkel: "Emisiunea de obligaţiuni denotă revenirea încrederii în Grecia"
Cancelarul german Angela Merkel a estimat, ieri, în Atena, că emisiunea de obligaţiuni greceşti realizată joi, pentru prima dată în ultimii patru ani, relevă faptul că a revenit încrederea în Grecia şi a dat asigurări că Germania va continua să sprijine această ţară, potrivit AFP.
"Mă bucur. Această ieşire (pe piaţă - n.r.) arată că a revenit încrederea în Grecia. Noi vom continua să susţinem Grecia şi poporul grec pe calea cea bună", a declarat Merkel într-o conferinţă de presă cu premierul grec Antonis Samaras, după ce oficialul de la Berlin a estimat că Atena "şi-a îndeplinit promisiunile".