Banca centrală a Elveţiei (SNB) ar trebui să ia în considerare noi măsuri de relaxare a politicii monetare pentru limitarea încetinirii ritmului de creştere a economiei, posibil prin achiziţii de active anunţate anticipat, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional publicat ieri, conform Reuters, transmite Agerpres.
SNB ar trebui să cumpere active în valută şi în moneda elveţiană, ritmul achiziţiilor urmând să fie ajustat în funcţie de necesităţi, apreciază FMI.
Anul acesta, ritmul de creştere a economiei elveţiene va fi de aproximativ 0,75%, estimează FMI.
Săptămâna trecută, banca centrală a Elveţiei a înrăutăţit estimarea de creştere economică, întrucât aprecierea francului, după eliminarea pragului minim de 1,20 franci pentru un euro, a generat scumpirea exporturilor ţării.
Anul acesta, PIB-ul Elveţiei ar urma să înregistreze un avans de 0,9%, faţă de 2,1% estimat anterior, a anunţat SNB, explicând că decizia modificării previziunii a fost determinată de aprecierea francului cu 30% în ultimele două luni. Prognoza este similară cu cea a Guvernului elveţian.
Guvernatorul SNB, Thomas Jordan, a insistat că, deşi nu a existat o alternativă viabilă la eliminarea pragului minim de 1,20 franci pentru un euro, decizie luată în ianuarie de banca centrală, moneda Elveţiei va creşte moderat în lunile următoare.
"SNB va rămâne activă pe piaţa valutară, dacă va fi necesar, ca să influenţeze condiţiile monetare", potrivit comunicatului Băncii Elveţiei.
Guvernul elveţian a înrăutăţit şi prognoza de creştere a economiei în 2016: 1,8%, de la 2,4% estimat anterior.