Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit ieri instrumentele sale de împrumut şi a lansat o linie de lichidităţi de şase luni, oferind ajutor ţărilor cu politici solide, care ar putea fi sub riscul crizei suverane din zona euro, relatează Reuters.
Îmbunătăţindu-şi uneltele de împrumut, FMI speră să poată asigura disponibilitatea lichidităţii ţărilor ce ar putea fi lovite de contagiunea crizei, nu şi celor care sunt deja adânc în pericol.
Anunţul vine pe fondul îngrijorărilor conform cărora criza, care s-a extins de la Grecia înglodată de datorii la economii mai mari, precum Italia şi Spania, unde randamentele obligaţiunilor au crescut dramatic, ridică întrebări asupra supravieţuirii euro.
FMI a menţionat că formează o linie de lichiditate precauţionară, ca "asigurare împotriva şocurilor viitoare şi ca o fereastră de lichiditate pe termen scurt pentru a adresa nevoile celor care sunt martorii crizei."