Fondul Monetar Internaţional (FMI) atrage atenţia asupra marilor erori privind estimarea PIB-ului din ţara noastră (atingând, în medie, circa 4% din indicator), punctele slabe din evaluarea şi supravegherea investiţiilor publice şi lipsa promptitudinii în aprobarea bugetelor anuale, potrivit concluziilor evaluării transparenţei fiscale a României, publicate ieri.
Ţara noastră ar trebui să extindă acoperirea instituţională a rapoartelor fiscale (ca să includă întregul sector public), să amelioreze calitatea şi integritatea rapoartelor financiare şi fiscale, să crească transparenţa documentaţiei bugetare şi să extindă analiza şi raportarea riscurilor fiscale, recomandă FMI.
În concluziile documentului (realizat, în februarie, la cererea Guvernului), instituţia internaţională mai recomandă autorităţilor de la Bucureşti să includă prognoze macroeconomice mai detaliate în documentele-cheie privind bugetul.
Fondul remarcă faptul că România are o evoluţie bună în multe domenii, conform standardelor Codului de Transparenţă Fiscală. Astfel, circa 15 din 36 de dimensiuni din Cod sunt catalogate drept "bune" sau "avansate", 15 sunt calificate drept "de bază", iar 6 încă nu au fost îndeplinite.
"Aceasta reflectă progresul făcut în reforma gestionării finanţelor publice din 2010 până în prezent", punctează Fondul Monetar Internaţional.
FMI mai arată că rapoartele fiscale din ţara noastră respectă, în linii mari, standardele ESA 95, dar nu includ sectorul marilor corporaţii de stat, care produc în jur de 10% din Produsul Intern Brut.
"Este elaborat un volum mare de date privind operaţiuni, active şi pasive guvernamentale generale, dar aceste date nu sunt consolidate sub formă de rapoarte financiare conform standardelor internaţionale", atrage atenţia instituţia internaţională.
FMI mai apreciază că procesul bugetar al României s-a îmbunătăţit semnificativ în anii recenţi, cadrul bugetar pe termen mediu acoperind aproximativ 97% din cheltuielile Guvernului. Totodată, Fondul apreciază faptul că ţara noastră a instituit o supraveghere fiscală independentă.
FMI califică drept "avansată" sau "bună" gestionarea autohtonă a riscurilor fiscale, în materie de identificare şi raportare a garanţiilor şi riscurilor guvernamentale asociate cu administraţiile locale. Totuşi, este limitată raportarea altor riscuri specifice (precum cele legate de expunerea sectorului financiar şi cele privind mediul înconjurător), la fel ca analiza potenţialului impact fiscal al schimbărilor asupra mediului macroeconoomic extrem de volatil.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2015, 10:16)
Concluzia: ne furam singuri palaria.
2. Parere (de rau)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2015, 18:54)
... Fondul Monetar Internaţional (FMI) atrage atenţia asupra marilor erori privind estimarea PIB-ului din ţara noastră .....
Corect ar fi fost: Fondul Monetar Internaţional (FMI) atrage atenţia asupra marilor orori privind estimarea PIB-ului din ţara noastră
3. FeMeIa
(mesaj trimis de femeista în data de 16.03.2015, 06:25)
Afemeiatii astia de la FMI sa vina cu cifre concrete. Stim ca bugetul este masluit dar asta e peste tot, inclusiv la Germania si Franta. Daca erau si ei mai credibili atunci si bugetul nostru e mai credibil. Sint frumosi de penibili, si mai ales chiar acum cind nebunii petrec impreuna in casuta de sclavagism sexual a lui Dominique Strauss Kahn. Guvernul Romaniei este in piele goala in camera de la subsol. Luati-l la p%$a