FMI nu e de acord ca Legea dării în plată să se aplice retroactiv

S.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 martie 2016

FMI nu e de acord ca Legea dării în plată să se aplice retroactiv

Actualizare 17:58 FMI recomandă autorităţilor restructurarea masivă a companiilor de stat aflate într-o situaţie financiară dificilă

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă autorităţilor din România adoptarea cât mai rapidă a legislaţiei pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative în companiile de stat şi stabilirea unei liste cu potenţiale listări la bursă sau privatizări, a declarat, luni, şeful misiunii FMI în România Reza Baqir, la finalul misiunii în România.

"Misiunea recomandă adoptarea şi implementarea rapidă a legislaţiei pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative la companiile de stat. De asemenea, recomandăm restructurarea masivă a companiilor de stat aflate într-o situaţie financiară îngrozitoare şi stabilirea unei liste de potenţiale companii care pot fi listate la bursă sau privatizate", a explicat reprezentantul FMI, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, aceste reforme vor ajuta la îmbunătăţirea managementului profesionist în aceste companii, la alocarea mai eficientă a resurselor, la creşterea profitabilităţii, la transferuri mai mici de bani dinspre buget şi la limitarea datoriilor statului.

Mai mult, reprezentanţii misiunii au apreciat eforturile autorităţilor în lupta împotriva corupţiei şi le încurajează să continue în acelaşi ritm.

"Îmbunătăţirea guvernanţei şi lupta împotriva corupţiei nu sunt doar chestiuni economico-sociale cheie, ci sunt cruciale şi din perspectivă macroeconomică. Reducerea corupţiei va ajuta la combaterea evaziunii fiscale şi va reduce pierderile din banii contribuabililor. De asemenea, va ajuta la îmbunătăţirea mediului de afaceri şi va duce la atragerea investitorilor străini", a completat oficialul FMI.

(A.L.)

-------------

Actualizare 17:26 Baqir (FMI): "Pentru un deficit de 2% din PIB anul viitor, trebuie amânate măsurile de relaxare fiscală"

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă României reducerea deficitului bugetar, pe cash, la 2,5% din PIB în acest an, la 2% în 2017 şi la 1,5% în 2018 şi atrage atenţia că, pentru atingerea acestor obiective, în special pentru anul viitor, ar trebui amânate măsurile de relaxare fiscală ce ar urma să intre în vigoare în 2017, transmite Agerpres.

"Pentru 2017, misiunea recomandă un deficit de 2% din PIB. Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi prevăzute în Codul Fiscal să intre în vigoare anul viitor ar genera o reducere a deficitului de 0,75 puncte din PIB", a declarat, luni, şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, în conferinţa de prezentare a concluziilor misiunii FMI la Bucureşti, desfăşurată în perioada 2 - 14 martie.

Pentru anul acesta, recomandarea FMI de deficit bugetar, pe cash, este de 2,5% din PIB, iar pentru 2018 de 1,5% din PIB.

În privinţa creşterii economice, aceasta va fi axată pe consum şi se va situa la 4,2% în 2016 şi la 3,6% în 2017, a adăugat reprezentantul FMI.

El a subliniat, totuşi, că există două pericole pe care autorităţile române ar trebui să le aibă în vedere pentru ca stabilitatea macroeconomică obţinută cu greu în perioada post-criză să nu fie pusă în pericol: posibilitatea ieşirii din ţinta de deficit bugetar şi iniţiativele legislative din sectorul financiar (proiectul Legii dării în plată - n.r.) care pot face mai mult rău decât bine.

(A.L.)

--------------------

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional în ţara noastră nu este de acord cu aplicarea retroactivă a Legii dării în plată, transmit televiziunile de ştiri.

Reza Baqir, noul şef al delegaţiei FMI în România, a declarat că proiectul Legii dării în plată, votat în Senat, poate periclita dreptul la proprietate şi submina încrederea investitorilor străini în economia românească.

Reza Baqir prezintă astăzi concluziile discuţiilor de la Bucureşti cu autorităţilor române, pentru evaluarea anuală a economiei româneşti, potrivit unui comunicat al FMI, citat de Realitatea.net.

Membrii misiunii FMI au avut programate întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociaţii de business, cu reprezentanţi ai mediului academic şi ai sistemului bancar.

Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Ar trebui sa ne cam doara-n cot de parerea FMI - aceasta institutie care si-a bagat coada in toate proiectele legislative de protectie a consumatorilor de servicii financiare, promovate in ultimii ani, profitand de faptul ca Romania avea un angajament international. Capul la cutie, baieti! Aveti cele mai proaste prognoze din toate institutiile internationale!

    1. Dar ball in sa se aplice retroactiv?

      Buna!

      De tinut minte... 

      Pro banca fara fara numar, pro consumator nimic.

      Bail in daca nu indestuleaza recomand un ajutor de stat, tot fara fara numar. 

      Asta este o prostie. Ai oricând posibilitatea să îți retragi depozitele. Te rog să o faci chiar mâine. Astfel, bail-in nu va fi retroactiv.

      Se aplica ieri ?

    Ce a facut in Brazilia in anii 80?

    FOAMETE, MOARTE ! 

    Ce a facut in Romania ? 

    Tot asa !

    Ungaria, Turcia le-adat cu spitu in Sezatoare. Si noi trebuie sa facem la fel cu acest Sultan , Tar, Grof, Multinationala, Boier al zilelor noastre. 

    Isarescu = Volksbank, Bnr

    Bce = Cipru 

    Bn a Austriei= Volksbank si mai dunt cateva 

    Bn A Elvetiei = Europa de Est, problema Chf 

    Lista poate continua !

    26 de ani doar cum au dictat ei.

    Bancile ne conduc?

    Presedinte, Parlament sunt papusoi dar la ate e fmi ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb