FMI: "Pieţele volatile şi preţurile materiilor prime aduc noi temeri privind economia"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 martie 2016

"Europa, ameninţată de îndatorarea guvernamentală şi de creditele neperformante din portofoliile băncilor"

Economia globală are nevoie de un impuls colectiv ca să fie sprijinită, în condiţiile în care pieţele financiare volatile şi preţurile reduse ale materiilor prime creează noi temeri cu privire la sănătatea acesteia, consideră David Lipton, director general adjunct al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Oficialul FMI a declarat ieri, într-un discurs susţinut în Washington, în faţa unor întreprinzători americani, că pericolele care ameninţă economia mondială au crescut după luna ianuarie, când Fondul şi-a redus estimările privind creşterea economiei mondiale în 2016.

În opinia lui David Lipton, o combinaţie între politica monetară şi fiscală şi reformele structurale este necesară pentru consolidarea creşterii economiei, respectiv pentru protejarea împotriva riscurilor, care sunt variate - de la cerinţele de infrastructură neîndeplinite în SUA până la deflaţia din Japonia.

Conform reprezentantului FMI, pericolele economice care ameninţă Europa sunt gradul ridicat de îndatorare la nivel guvernamental, bilanţurile contabile din sectorul privat, respectiv creditele neperformante din portofoliile băncilor.

În SUA, FMI consideră că sunt presiuni pe cheltuielile legate de îmbătrânirea populaţiei şi pe necesarul din infrastructură. În Japonia, riscul este reprezentat de deflaţie, iar pe pieţele emergente, de declinul important al cheltuielilor de capital şi creşterea datoriei private, conform FMI.

Lipton a subliniat că temerile legate de economia mondială au pus presiuni importante pe pieţele financiare, anul acesta. "Indicii care măsoară preţurile acţiunilor au scăzut cu peste 6% până acum, ceea ce a făcut ca pieţele globale să piardă peste 6.000 de miliarde de dolari sau 8,5% din capitalizare", a subliniat Lipton, menţionând că acestă sumă reprezintă aproape jumătate din pierderile de 12.300 miliarde de dolari consemnate în momentul de vârf al crizei financiare globale.

Oficialul FMI a mai atras atenţia că ţările care exportă materii prime ar trebui "să recunoască" faptul că preţurile acestora ar putea rămâne permanent la niveluri scăzute şi ar trebui să crească eficienţa cheltuielilor publice, să-şi consolideze instituţiile fiscale şi să-şi majoreze veniturile din alte sectoare.

FMI aşteaptă o creştere a economiei globale de 3,4%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Fmi vede crestere.

    Aceasta in vonfitiile in care zeci de banvi au fost salvate, s-au tiparit bani. 

    Daca nu intervenea nimeni cum Era?

    trebuiau lasate in faliment, statele, firmele, incluisv bancile, asiguratorii si persoanele fizice - care erau in stare de faliment.

    si acum era mai bine. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb