Franklin Templeton Investment, al Fondului Proprietatea (Simbol FP) anunţă acţionarii de modificarea capitalului social al Fondului, datorită unei compensări, infomează societatea într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit acestuia, începând cu data de 7 aprilie, noua valoare a capitalului social al Fondului este de 13.174.101.815 lei. Modificarea se datorează compensării operate între valoarea capitalului social neplătit de către Statul Român şi valoarea acţiunilor noi primite de Fond de la Statul Român la "Complexul Energetic Oltenia S.A." (26.904 de acţiuni primite de Fond la această societate) şi "Societatea de Producere a Energiei Electrice in Hidrocentrale Hidroelectrica S.A." (99.999 de acţiuni primite de Fond la această societate).
Compensarea a fost realizată în temeiul Articolului 101 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, care prevede că "Orice vărsământ efectuat de statul român la Fondul Proprietatea, în numerar sau natură, în temeiul prezentei legi, se consideră făcut cu prioritate pentru stingerea obligaţiei de plată a acţiunilor subscrise şi neplătite (...)". Ca urmare a compensării menţionate mai sus, datoria Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, faţă de Fond, este de 363.985.592 RON, reprezentând contravaloarea capitalului social nevărsat.