Fondul Proprietatea cere recrutarea unui nou CA profesionist al Nuclearelectrica

S.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 noiembrie 2016

Greg Konieczny

Greg Konieczny

"Fondul Proprietatea" (FP) anunţă că se opune "vehement" propunerii Consiliului de Administraţie (CA) al "Nuclearelectrica" (SNN), supusă votului acţionarilor în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din 9 decembrie 2016, referitoare la reînnoirea mandatului Consiliului, precum şi menţinerea aceloraşi membri şi a aceluiaşi director general pentru încă un mandat de patru ani, începând din 25 aprilie 2017.

Astfel, FP solicită acţionarilor să voteze împotriva reînnoirii mandatelor actualului Consiliu şi directorului general şi să aprobe demararea de către Ministerul Energiei a procesului de recrutare a unui nou Consiliu, în concordanţă cu principiile de guvernanţă corporativă prevăzute de OUG 109/2011 şi Legea 111/2016, potrivit unui comunicat al societăţii.

Solicitarea FP a fost formulată prin introducerea unui punct adiţional pe ordinea de zi a AGA, urmând ca Nuclearelectrica sa publice ordinea de zi actualizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

De asemenea, FP subliniază că mandatul directorului general al Nuclearelectrica nu poate fi prelungit automat, conform legislaţiei în vigoare, şi solicită ca noul Consiliu, odată numit, să organizeze o procedură de selecţie separată pentru această funcţie.

Greg Konieczny, CEO al Franklin Templeton şi manager de portofoliu al FP, a comentat: "Considerăm că propunerea de reînnoire a mandatelor membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general al Nuclearelectrica este inacceptabilă pentru acţionari, având în vedere că membrii Consiliului nu au adoptat măsuri de contracarare a scăderii valorii de piaţă a companiei, care a generat pierderi de peste 2 miliarde de lei acţionarilor de la listarea companiei în septembrie 2013. Ca urmare, atât profitabilitatea companiei, cât şi valoarea sa de piaţă sunt acum cu peste 60% sub nivelul din 2013, când a început mandatul actualului Consiliu."

Acesta susţine că actualul CA şi actualul director general al SNN nu au acţionat în interesul acţionarilor.

"După numeroase întâlniri şi discuţii cu membrii executivi ai Consiliului pe parcursul ultimilor trei ani, credem că actualul Consiliul de Administraţie şi actualul director general al Nuclearelectrica nu au acţionat în interesul acţionarilor, şi solicităm în consecinţă iniţierea de către Ministerul Energiei a procesului de selecţie pentru noi membri ai Consiliului, pe baza principiilor prevăzute de legea 111/2016. Fondul Proprietatea solicită, de asemenea, derularea de către noul Consiliu, după numirea sa, a unui proces de selecţie separat pentru funcţia de director general", a adăugat Greg Konieczny.

Potrivit FP, valoarea de piaţă a companiei a scăzut cu aproximativ 60% de la listarea sa în 2013, ceea ce înseamnă pierderi cumulate de peste 2 miliarde de lei (453 milioane de euro) suportate de acţionarii Nuclearelectrica, din care 1,68 miliarde de lei (373 milioane de euro) reprezintă pierderile suportate de Ministerul Energiei, în calitate de acţionar majoritar al companiei.

FP mai susţine că profitabilitatea SNN a scăzut "dramatic" în perioada mandatului actualului Consiliu: între 2013 şi 2015 profitul net a scăzut cu 65%, în timp ce remuneraţiile totale ale membrilor conducerii executive şi non-executive au crescut cu 46% în aceeaşi perioadă, de la 4,49 milioane de lei la 6,59 milioane de lei.

"Actualul Consiliu nu a propus sau implementat niciun program de reducere a costurilor pentru a contracara scăderea accelerată a profitabilităţii. Este de aşteptat ca un consiliu diligent si care acţionează în interesul companiei şi acţionarilor, să implementeze măsuri de reducere a costurilor pentru a atenua scăderea sau chiar a menţine marjele de profitabilitate. Actualul Consiliu nu a propus şi nu a implementat nicio măsură de contracarare a scăderii abrupte a preţului acţiunilor Nuclearelectrica, care ar fi putut conduce la restabilirea încrederii acţionarilor şi investitorilor. Actualul Consiliu s-a angajat în negocieri pentru costisitorul proiect privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 şi a refuzat să facă publice sumele cheltuite până în prezent cu acest proiect, în loc să facă demersuri pentru a asigura finanţarea retehnologizării reactorului 1", precizează FP.

De asemenea, Fondul mai afirmă că actualul CA al SNN nu şi-a îndeplinit obiectivele de performanţă stabilite prin planul de management asumat de Consiliu la data de 9 iunie 2013.

"Fondul Proprietatea îşi exprimă speranţa că Ministerul Energiei va vota în favoarea solicitărilor Fondului şi va începe procedura de selecţie a unui nou Consiliu, în concordanţă cu legislaţia privind guvernarea corporativă, în condiţiile în care Ministerul este acţionarul majoritar al Nuclearelectrica şi este astfel direct afectat de acţiunile Consiliului şi de performanţa slabă a companiei", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb