Conducerea "Fondului Proprietatea" (simbol FP) estimează că Fondul va distribui un dividend de 0,0156 lei/acţiune, în 2011, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti. Conducerea FP a precizat că dividendul final plătibil acţionarilor ar putea avea o altă valoare, dat fiind că Fondul a anunţat, deocamdată, doar rezultatele preliminare aferente anului trecut şi situaţiile financiare urmează să fie auditate şi aprobate în Adunarea Generală a Acţionarilor.
Reprezentanţii FP au menţionat că dividendul propus are la bază politica Fondului cu privire la dividende, stipulată în Pros-pectul de listare, potrivit căruia "în absenţa unor condiţii sau circumstanţe extraordinare pe piaţă, se recomandă acţionarilor distribuirea în proporţie de 100% a profitului distribuibil pentru fiecare an, definit, în general, ca venitul brut din dividende realizat din investiţii şi dobânzi la depozitele în numerar, minus cheltuielile şi impozitele aferente, conform prevederilor legislative şi fiscale în vigoare".
Anul trecut, Fondul Proprietatea a obţinut, un profit net de 456,2 milioane de lei, în scădere faţă de 2009, când profitul net a fost de 730,1 milioane de lei.
Fondul a raportat venituri din activitatea curentă de 576,6 miliaone de lei, comparativ cu 2009, când a avut venituri de 1,32 miliarde lei. În 2009, "Fondul Proprietatea" a încasat, în 2009, circa 970 de milioane de lei din vânzarea participaţiilor deţinute la "CEZ Distribuţie" şi "CEZ Vânzare", în timp ce, anul trecut, FP nu şi-a înstrăinat vreo participaţie importantă din portofoliu. În 2010, Fondul a încasat dividende în valoare de 179 de milioane de lei de la societăţile din portofoliu, în timp ce în 2009, veniturile din dividende au fost de numai 118,2 milioane de lei. Veniturile din dobânzi s-au redus, anul trecut, la 131,5 milioane de lei, de la 142,5 milione de lei, cât a raportat FP, în 2009. FP a raportat, pentru 2010, venituri din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor şi din provizioane de 217,4 milioane de lei, în timp, ce în 2009, acestea au fost cifrate la 31,6 milioane de lei.
Reprezentanţii FP au declarat: "O variaţie importantă cu impact asupra rezultatului anului este legată de veniturile din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor şi din provizioane, cea mai mare parte fiind legată de reversarea în sumă de 216,6 milioane de lei în anul 2010 a ajustării pentru pierderea de valoare a investiţiei în Hidroelectrica, înregistrată iniţial în anii 2006 şi 2007".
Cheltuielile din activitatea curentă ale Fondului au fost, anul trecut, de 109,2 milioane de lei, în scădere semnificativă faţă de 2009, când au fost cifrate la 486 milioane de lei.
1. Franklin trebuia sa sesizeze guvernul asupra
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2011, 05:28)
pericolului intrarilor masive in fond prin piata gri, care vor destabiliza intreaga piata, nu doar cursul FP. Au preferat sa se ia insa de altele, pentru a nu-i deranja in interese pe actionarii mari, cu care se inteleg de minune... Ma intreb totusi cine va raspunde pentru pierderile statului dar mai ales a miilor de mici actionari care au asteptat peste 5 ani cuminti listarea fondului?
1.1. mare magarie (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de bestdodo în data de 17.02.2011, 14:45)
De 5 ani astept listarea fondului, bietul meu bunic a murit si n-a apucat sa se bucure de masura reparatorie.Si acum dupa listare pretul de 0,6 /actiune e curata jignire la adresa fostilor proprietari.Ne vedem nevoiti sa vindem la jumatate de pret cum se facea si inainte de listare , pai atunci care e diferenta....?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2011, 11:03)
Oameni buni!...daca nu aveti urgent nevoie de bani, nu le vandeti acum actiunile!...asteptati sa se tempereze piata....sunt prea multi care vor sa le vanda cateva sute pe zi iar numarul celor care doreste sa cumpere actiunile FP reprezinta doar cca. 50% din cei care vand!