FONDUL PROPRIETATEA (FP) A ÎNREGISTRAT, ÎN 2017, UN PROFIT NET DE 1,289 MILIARDE DE LEI Franklin Templeton: "Vom continua răscumpărările de acţiuni şi distribuţiile de numerar"

Ioana Popa
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 februarie 2018

Franklin Templeton: "Vom continua răscumpărările de acţiuni şi distribuţiile de numerar"

Raport FT: "Reducerea discount-ului faţă de VAN sub pragul de 15% - unul dintre principalele noastre obiective pentru anul 2018"

Raportul administratorului FP: "Creşterea suplimentară a cheltuielilor bugetare şi continuarea nerespectării legislaţiei privind guvernanţa corporativă pot duce la o deteriorare semnificativă a sentimentului investitorilor"

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat, în 2017, un profit net de 1,289 miliarde de lei, comparativ cu 447 milioane lei în anul 2016, potrivit unui raport al Franklin Templeton referitor la Fondul Proprietatea.

Raportul Anual al Administratorului Unic precizează: "Conform situaţiilor financiare statutare întocmite în conformitate cu IFRS, Fondul a înregistrat un profit net pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2017 în valoare de 1.289.896.039 lei. În conformitate cu Legea Companiilor, Fondul este obligat să transfere în categoria rezerve legale până ce aceste rezerve vor atinge echivalentul a 20% din valoarea capitalului social subscris al Fondului Proprietatea. În urma transferului din 2017, în sumă de 64.494.802 lei, valoarea acestor rezerve este de 330.578.801 lei (reprezentând 7,09% din capitalul social subscris de la data de decembrie 2017)".

Conform raportului, propunerea administratorului Fondului, ce va fi supusă aprobării AGA în conformitate cu prevederile legale, privind repartizarea profitului net contabil aferent exerciţiului financiar 2017 în sumă de 1.289.896.039 lei este următoarea: 64.494.802 lei la rezerva legală; 591.087.324 lei la dividende; 634.313.913 lei rămâne la dispoziţia acţionarilor Fondului, în rezultatul reportat.

Raportul administratorului precizează: "În 2017, randamentul total a VAN pe acţiune al Fondului a fost de 13,1%, în timp ce randamentul total al preţului acţiunii a fost de 21,5%. Discount-ul preţului acţiunii Fondului faţă de VAN a variat între un maxim de 35,7% şi un minim de 23,9%, valoarea înregistrată la sfârşitul anului fiind de 29,1%1. Pe LSE randamentul total al GDR-urilor a fost de 35,9% iar discount-ul a variat între un maxim de 35,5% şi un minim de 22,4%, valoarea înregistrată la sfârşitul anului fiind de 26,9%1. GDR-urile s-au tranzacţionat cu o primă de 2,4% faţă de acţiuni pentru aproape întregul an. Suntem încântaţi de randamentele pozitive ale VAN şi ale preţului acţiunii pe care am putut să le generăm pentru acţionarii, noştri, dar suntem nemulţumiţi de nivelul discount-ului. Reducerea discount-ului faţă de VAN sub pragul de 15% rămâne unul dintre principalele noastre obiective pentru anul 2018, şi pentru acesta vom continua acţiunile aflate sub controlul nostru, respectiv răscumpărările de acţiuni şi distribuţiile de numerar. Pentru ca acest obiectiv să fie atins, este necesară o mai bună vizibilitate asupra calendarelor de implementare a ofertelor publice iniţiale pentru Hidroelectrica SA şi Aeroporturi Bucureşti SA.

"Noile listări ar contribui semnificativ la promovarea pieţei de capital locale, de la statutul actual de piaţă de frontieră, la cel de piaţă emergentă"

România a fost în anul 2017 ţara cu cea mai performantă economie din Uniunea Europeană, potrivit Raportului, care mai precizează: "În prezent, creşterea economică este de 6,5%, o creştere mai mare decât cea preconizată iniţial, ce se datorează în special consumului domestic. Pentru 2018, se aşteaptă ca PIB să menţină un ritm de creştere solid estimat la 4,8%, mai aproape de potenţialul real al economiei. Consumul privat ar trebui să rămână principalul motor al creşterii PIB, stimulat de creşterea salariului minim, a salariilor şi pensiilor din sectorul public şi privat".

Potrivit documentului, cadrul macroeconomic continuă să fie pozitiv - în 2017 datoria publică a fost mai mică de 40% din PIB, iar deficitul bugetar a fost ţinut sub control, sub pragul de 3%. Şomajul a continuat să scadă la mai puţin de 5%. Cu toate acestea, ritmul ridicat de creştere a PIB, alături de fundamentele actuale puternice şi de perspectivele pozitive regionale şi globale, ar trebui susţinut de un mediu politic mai stabil.

"Creşterea suplimentară a cheltuielilor bugetare şi continuarea nerespectării legislaţiei privind guvernanţa corporativă poate duce la o deteriorare semnificativă a sentimentului investitorilor, cu implicaţii nu numai asupra sectorului financiar, ci asupra economiei în ansamblu. Este important ca lupta împotriva corupţiei să continue, deoarece ar trebui să conducă la îmbunătăţirea guvernării şi creşterii eficienţei instituţiilor de stat, care reprezintă coloana vertebrală a activităţii economice", se arată în raport.

Reprezentanţii Fondului precizează că sectoarele unde rămân încrezători privind potenţialul de creştere sunt cel energetic, al transporturilor, sectorul IT, sectorul bancar, al construcţiilor, cel agricol şi cel al sănătăţii: "Sectorul IT şi sectorul agricol, spre exemplu, au o pondere în creştere în PIB datorită puternicei infrastructuri IT, şi costurilor reduse, precum şi aptitudinilor forţei de muncă, în primele şi prin absorbţia fondurilor europene.

Listarea companiilor pe bursa de valori reprezintă factorul cheie în dezvoltarea pieţei de capital locale. Noile companii listate la bursă nu doar ar stimula lichiditatea şi ar atrage noi investitori, ci ar putea asigura, de asemenea, o expunere mai mare a fondurilor de pensii la piaţa de capital locală, precum şi continuarea creşterii sectorului fondurilor mutuale. Noile listări ar contribui semnificativ la promovarea pieţei de capital locale, de la statutul actual de piaţă de frontieră, la cel de piaţă emergentă".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb