Fondul Proprietatea, îngrijorat de schimbările metodologiei pentru tarifele la energie

V.B.
Companii #Energie / 27 noiembrie 2014

Franklin Templeton (administratorul Fondului Proprietatea - FP), Newtyn Management, ING Pensii şi Evermore Global Advisors sunt îngrijoraţi de schimbările aprobate recent de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la metodologia pentru stabilirea Ratei Reglementate a Rentabilităţii (ROR), precum şi de reducerea propusă de către ANRE a ROR pentru distribuitorii de electricitate de la 8,52% la 7,45%.

Dacă reducerea Ratei Reglementate a Rentabilităţii este aprobată, profitabilitatea viitoare a distribuitorilor de energie electrică va fi micşorată cu aproximativ 12,5%, susţin cele patru societăţi, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

FP consideră că aceste modificări afectează în special unele dintre companiile din portofoliul său, precum: Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, E.ON Moldova Distribuţie, ENEL Distribuţie Banat, ENEL Distribuţie Dobrogea şi ENEL Distribuţie Muntenia.

"Fondul Proprietatea este îngrijorat în mod deosebit de faptul că schimbările constante ale cadrului de reglementare fac mediul de afaceri instabil şi imprevizibil, împiedicând astfel companiile să îşi asume programe de investiţii în contextul în care rata de rentabilitate a capitalului necesar devine nesigură. Mai mult, aceste modificări legislative, fiscale şi comerciale neaşteptate vor alunga investitorii, care nu vor mai fi interesaţi de furnizarea de capital în cadrul unui mediu de reglementare atât de imprevizibil", se mai arată în comunicat.

FP aminteşte că modificările propuse vin la mai puţin de 4 luni de la listarea Electrica de către statul român pe Bursa de Valori la Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi au loc după introducerea taxei pe infrastructură la scurt timp după listările Nuclearelectrica şi Romgaz.

"Astfel de schimbări negative ar putea pune în pericol succesul oricăror listări sau privatizări ale întreprinderilor de stat din România pe Bursa de Valori Bucureşti", conchide documentul citat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb