Fondul Proprietatea va fi inclus în trei indici regionali ai Bursei din Viena

F. A.
Comunicate de presă / 9 septembrie 2011

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) vor fi incluse în trei indici regionali, respectiv SETX (Southeast Europe Traded Index), CECExt (CECE Extended Index) şi NTX (New Europe Blue Chip Index) începând cu data de 19 septembrie 2011, în urma deciziei Comisiei Indicilor a Bursei de Valori din Viena, potrivit unui comunicat de presă.

"Vizibilitatea internaţională a FP va creşte semnificativ în rândul investitorilor instituţionali şi de retail în urma acestei decizii, ceea ce va stimula şi volumele de tranzacţionare acţiunilor FP", potrivit Bursei din Viena.

În prezent, 12 instituţii financiare internaţionale (Barclays, Commerzbank, Danske Bank, Erste Bank, Erste Sparinvest KAG, Handelsbanken, Market Access, RBS, RCB, Société Generale, Swedbank, Unicredit) ofera o serie de certificate si ETF-uri (Exchange Traded Funds) bazate pe indicii SETX, CECExt şi NTX ai Bursei din Viena.

După listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile FP au fost incluse şi în indicele ROTX - Romanian Traded Index (diseminat în timp real de Bursa din Viena), iar în prezent reprezintă peste 20% din ponderea indicelui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb