FONDURI EUROPENE: Ţinta pentru gradul de absorbţie la finele acestui an: 20-25%

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 23 mai 2011

Cătălin Vătafu

Cătălin Vătafu

Planul de Măsuri Prioritare (PMP) pentru consolidarea capacităţii de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune, adoptat de Guvern la finele lunii aprilie, prevede că, deşi unele dintre măsurile stabilite vor produce doar efecte parţiale în 2011, sunt obligatorii asumarea şi atingerea unor ţinte ambiţioase de absorbţie, astfel încât să se reducă presiunea enormă din anii 2012-2015.

Cătălin Vătafu, directorul general al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), ne-a declarat că ţintele propuse pentru acest an de către autorităţile implicate în gestionarea programelor operaţionale sunt 1,8 miliarde euro - valoarea declaraţiilor de cheltuieli (contribuţie UE), 1,6 miliarde de euro - sume rambursate de Comisia Europeană şi 5,6 miliarde euro - valoarea contractelor de finanţare semnate numai în 2011 (contribuţie UE). "Prin atingerea acestor ţinte, la sfârşitul anului 2011, volumul plăţilor de fonduri UE către beneficiari se va situa între 20 şi 25% din totalul alocărilor pentru perioada 2007-2013", ne-a precizat domnia sa.

Pentru acest an, România nu este în situaţia de a pierde fonduri prin dezangajare automată, dar trebuie întreprinse eforturi substanţiale pentru a se depăşi pragurile de dezangajare pentru 2012 şi 2013. În acest scop, ţintele de contractare, plăţi şi rambursări asumate de autorităţile române pentru anul 2011 este obligatoriu să fie atinse pentru a se evita pierderea de fonduri începând din 2012.

Cătălin Vătafu apreciază că dificultăţile majore în implementare înregistrate pe toate programele operaţionale finanţate din fonduri europene sunt cauzate, în mare măsură, de gradul scăzut de pregătire al beneficiarilor în management de proiect, management financiar şi bugetar, achiziţii publice sau legislaţie în construcţii şi, uneori, chiar de dezinteresul manifestat pentru respectarea contractului de finanţare.

Mâine, va avea loc conferinţa organizată de ziarul BURSA: "Finanţarea europeană - oportunitate a relansării economice". Citiţi detalii în pagina 3.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb