Fondurile NN au ajuns la o deţinere de 6,42% din MedLife

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 ianuarie 2018

Fondurile NN au ajuns la o deţinere de 6,42% din MedLife

Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participaţie de 6,42% din acţiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piaţa secundară a Bursei de Valori Bucureşti, se arată într-un raport al prestatorului de servicii medicale remis, ieri, bursei.

În urma transferului realizat joi, 11 ianuarie 2018, prin intermediul căruia au fost tranzacţionate aproape 550.000 de acţiuni M, fondurile administrate de NN au ajuns la o deţinere totală de 1.420.776 de titluri ale societăţii.

Ulterior tranzacţiei, cea mai mare deţinere, de 5,53% din titlurile prestatorului medical, este avută de Fondul de Pensii Administrat Privat NN.

Fondul de Pensii Facultative NN ACTIV deţine 0,14% din MedLife, în timp ce Fondul de Pensii Facultative NN OPTIM şi NN Investment Partners din Luxembourg deţin 0,29%, respectiv 0,46%, din capitalul social al reţelei de centre medicale.

NN Grup NV are calitatea de ultim acţionar al grupului din care fac parte entităţile menţionate, se arată în raportul menţionat.

Ieri, în jurul orei 16:15 acţiunile MedLife se tranzacţionau la preţul unitar de 34,7 lei, ceea ce ridică valoarea pachetului de acţiuni deţinut de fondurile NN la prestatorul de servicii medicale la 49,3 milioane de lei.

MedLife a înregistrat o cifră de afaceri de 459,18 milioane de lei, în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când aceasta se situa la 361,49 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare pentru primele nouă luni ale anului trecut publicate de societate.

Profitul net al companiei a ajuns la 9,56 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului curent, faţă de nivelul de 43.138 de lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, aprecierea reprezentând translatarea creşterii profitului operaţional în rezultatul net, mai precizează sursa menţionată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb