Platforma online pentru comenzi de mâncare "Foodpanda" şi brandul afiliat "hellofood" au primit o finanţare suplimentară, în valoare de 20 de milioane de dolari, de la un grup de investitori printre care se numără şi Phenomen Ventures, se arată într-un comunicat de presă.
Cu ajutorul acestei investiţii, "foodpanda" va continua extinderea globală, având ca obiectiv prezenţa în 40 de ţări până la sfârşitul primului trimestru al acestui an. Compania funcţionează în prezent pe patru continente.
Anul trecut, "foodpanda" s-a extins în 20 de ţări, printre care şi România, şi a lansat o aplicaţie mobilă pentru iOs şi Android. Ca urmare a strategiei de creştere, compania îşi va extinde serviciile în alte opt ţări în prima parte a lui 2014: Croaţia, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Kazahstan, Azerbaidjan, Tanzania şi Uganda, în acestea două din urmă serviciul fiind deja lansat.
În 2013, compania a primit o finanţare de peste 20 de milioane de dolari de la Phenomen Ventures şi Investment AB Kinnevik şi alte 8 milioane de dolari de la iMENA Holdings, potrivit sursei citate.
"foodpanda" are parteneriate cu peste 22.000 de restaurante la nivel mondial, în România colaborând în prezent cu peste 150 de restaurante din Bucureşti şi Cluj-Napoca.