Formula de vânzare, cu galeria cea mai tare

Ai auzit? Da, din prima clipă. Aşa mult? Cifrele sunt corecte. Merită? Greu de spus, cert este că cineva, persoană importantă şi serioasă, fizică sau juridică, a dat banii aceia. E aşa bun? Vezi răspunsul anterior. Mai creşte cota? Sunt convins că nu. Şi nu este o cotă, este un preţ, un nivel cam repede atins. Mă cam trimite la Gerhard Richter, îmi spune un tânăr şi talentat amic pictor, îi spun că eu aş veni mai degrabă dinspre Bacon, Francis Bacon, iar dacă pentru mine asta a fost o revelaţie, pentru alţii este o certitudine. Italienii din Florenţa l-au «pus în dialog» cu picturile celui mai scump pictor din lume, la Palazzo Strozzi. Şi asta scrie în resursele oficiale despre artist, cele care până acum 3 zile păstrau pe site-ul galeriei-mamă din Cluj o pictură pe jumătate identică cu cea vândută la Sotheby´s cu inimaginabila sumă, cea mai mare obţinută vreodată de vreun pictor român în viaţă şi plină putere de a visa. Jumătatea din dreapta tabloului, stânga cum ne uităm miraţi noi la el, cea cu vărsătorul vărsat, un tip ce vomită în echilibru pe muchia fotoliului cam pătrăţos şi geometric tăiat. Titlul nu mai are nicio treabă cu Rothko, nici cu Rocco sau fraţii săi, cu niciun nume propriu.

Multe întrebări legate de vânzarea din 30 iunie, cea de contemporani, de la Sotheby´s. Iar răspunsurile, de-a dreptul directe sau mai sugerate, că Germania încă nu predase aritmetica simplă brazilienilor, le-am dat de data trecută. Singura schimbare este cea a bănuielilor în convingeri. Adică asistăm la un joc fără perdea al marilor galerii, sau măcar a unora, pe scena licitaţiilor de artă, cele cu o bonitate uriaşă şi neştirbită, joc care a dus la preţuri pe care nicio altă piaţă nu le poate confirma. De fapt aici vine ruptura, între piaţa transparentă, pe cât se poate, a licitaţiilor de artă, şi cea necesar ocultă a galeriilor. Restrângerea pieţei de artă provocată de anii de criză le aduce pe cele două în contact şi din această reunire se nasc monştri, fenomene şocante şi cote aberante. Banii, mai puţini şi mai grupaţi, sunt trimişi direct la sursa cotelor, licitaţiile, încercându-se o revigorare de catalog ce scapă uneori de sub control. Fără intrarea pe piaţă a unor fonduri noi, în ritm continuu şi semnificativ, nici această creştere şi nici alte cote înalte nu se pot susţine. Fenomenul este şi mai evident pe pieţele mici, cum ar fi şi cea românească, unde lipsa fluxurilor consistente din afara pieţei de artă duce la rotirea searbădă a unor fonduri, ba chiar şi loturi, care nu generează decât comisioane pentru casele de licitaţie, comisioane ce scad fluxurile şi chiar preţurile. În plus, migrarea atenţiei spre casele de licitaţie - mai spectaculoase, mai transparente şi chiar mai ieftine - reduce atenţia acordată galeriilor, şi pe lăţime, şi pe înălţime. Este încă un aspect pentru care galeriile se duc la licitaţie, dincolo de cel de la nivel înalt, al stimulării sau chiar al stabilirii cotelor.

A doua zi după licitaţia Sotheby´s de contemporani răsfăţaţi, o licitaţie asemănătoare s-a ţinut şi la Christie´s, rivala şi conaţionala casă de licitaţii de artă, şi ea cu un sfert de mileniu de activitate. La Sotheby´s se petrecuse deja o declaraţie clară, cu listă de nume, în care apărea românul Adrian Ghenie şi alţi câţiva tineri din lumea întreagă care se află în plină atenţie şi grijă, şi dispăreau Anselm Kiefer şi Damien Hirst, doi răsfăţaţi ai pieţei, care au beneficiat din plin de susţinere şi presă, de mecanisme puternice şi infailibile de impunere, doi semizei cărora li s-a trântit uşa în faţă la licitaţia Sotheby´s din 30 iunie.

Bacon cel Teribil s-a dat cu 11 milioane de lire sterline, la Christie`s, la 24 de ore după ce luase dublu de la Sotheby`s. Culmea, este un studiu pentru un portret celebru realizat de Francis Bacon, cel al lui Lucien Freud, pictorul, nepotul tatălui psihanalizei, Sigmund. Şi nu unul singur, ci chiar triplul portret care a devenit cea mai scumpă lucrare de artă vândută la licitaţie, în noiembrie trecut, la un Christie`s din campania new-yorkeză. Atunci, William Acquavella, cunoscut comerciant de artă cu nume de pictură în culori de apă a dat 142,4 milioane de dolari pentru cele trei pânze realizate în 1969, detronând "Strigătul" lui Edvard Munch, luat în 2012 de la o licitaţie Sotheby`s. Până atunci, cea mai scumpă piesă de Francis Bacon îl costase 86,3 milioane de dolari chiar pe bogătaşul rus refugiat în UK, Roman Abramovici, ce cumpărase, în 2008, tot un triptic, dar din 1976. În mod evident, "Portretul Lucien Freud" de 11 milioane de la Christie`s, realizat în 1967, este o schiţă pentru cea mai scumpă vânzare de artă, tripticul Lucien Freud din 1969. Schiţa este un fel de a spune pentru că este o pictură în toată regula şi în deplinătatea stilului Francis Bacon, copiat cu succes de casă şi de case de licitaţii de tineri contemporani lansaţi de catapulta nebună a pieţei de artă.

În aceeaşi licitaţie Christie`s, uşor estompată de şocanta seară anterioară, Jean Dubuffet s-a dat cu 4 milioane sau chiar 200 de mii de lire sterline, depinde de material şi cuprindere. Este întemeietorul artei brute, un curent artistic de mare libertate creatoare, promovat la noi, sub noţiunea mai cumprinzătoare de outsider art, de Laurenţiu Dimisca, inclusiv cu un salon internaţional deschis aseară la Muzeul Satului. Lucio Fontana, cu o uriaşă expoziţie chiar acum la Paris, a scos 6, dar şi 1,2 milioane de lire.

Yves Klein, francezul cu albastrul lui internaţional, este pe val cu vânzări peste tot, la Christie`s reuşind ba un milion de lire, ba două. Andy Warhol, celebrisimul, a luat 6,3 milioane pe un portret al lui şi 1,4 pe unul al lui Jackie Kennedy. Gerhard Richter a fost şi el prezent, cu 266 de mii, dar şi cu 3,9 milioane. Damien Hirst prinde şi el un loc sub soare, cu o jumătate de milion.

Hurvin Anderson s-a născut în acelaşi an cu mine dar nu mi-l amintesc. La licitaţia de marţi, 1 iulie, s-a dat cu 1,3 milioane de lire sterline, estimarea fiind enormă, de doar 3-4 sute de mii. Pictura respectivă fusese creată cu exact 5 ani înainte, pe 1 iulie 2009, după cum singur a scris şi a iscălit. S-a dus imediat la o galerie londoneză şi de acolo a luat-o cel care a băgat-o în licitaţie, după o formulă ce devine plictisitoare. Am apucat să spunem că specialiştii au nominalizat două surprize la vânzarea Sotheby`s, pe Adrian Ghenie şi pe Peter Doig. Ghenie nu a mai avut forţă şi pentru a doua zi, la Christie`s. Şi a profitat din plin Doig, născut în 1959, cu 18 ani mai mare ca Ghenie. Pictura i s-a vândut cu 9,938 milioane de lire sterline şi era deja evaluată la 3-5 milioane. Iată că şi surprizele au o ierarhie a lor, unele sunt de 1,8 milionae, altele de aproape 10. Şi - şoc, surpriză, incredibil, nemaipomenit şi chiar nemaivăzut - piesa a intrat direct la o galerie din Berlinul lui Ghenie, de unde a fost cumpărată de cel ce a băgat-o la Christie´s. Scuze pentru monotonie, dar asta e formula!