Forţa Civică condamnă "lipsa de reacţie" a Guvernului faţă de situaţia din Ucraina

G.S.
Politică / 3 februarie 2014

Biroul Permanent Naţional al Partidului Forţa Civică, reunit în şedinţă astăzi, a constatat "lipsa de reacţie" a Guvernului faţă de "situaţia din ţară vecină", Ucraina, precum şi lipsa de coordonare cu principalii parteneri ai României, se arată într-un comunicat de presă.

"Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât în Ucraina trăieşte o importantă comunitate de români - în Bucovina istorică şi în Transcarpatia", potrivit sursei citate.

Partidul Forţa Civică condamnă lipsa de atitudine a Ministerului Afacerilor Externe şi solicită primului ministru o implicare politică similară cu cea a prim-miniştrilor din statele din regiune. "Îi reamintim Primului Ministru faptul că omologii săi din Polonia, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă au adoptat în dată de 29.01.2014 o declaraţie comună cu privire la situaţia din Ucraina. De asemenea, alţi lideri importanţi din regiune şi-au manifestat direct susţinerea pentru aspiraţiile europene ale societăţii civile din Ucraina. În ceea ce priveşte partenerii României, poziţia UE este foarte bine cunoscută, în timp ce administraţia americană şi-a exprimat şi ea recent totală susţinere a luptei poporului ucrainean pentru dreptul de a-şi alege în libertate partenerii cu care doreşte să se asocieze, în acest caz fiind vorba de libertatea Ucrainei de a decide o apropiere de UE", potrivit sursei citate.

Forţa Civică menţionează că o astfel de susţinere ar fi cu atât mai necesară cu cât "România are datoria să se asigure că destinul românilor care trăiesc în Ucraina nu este pus în pericol şi că vocea acestora şi opţiunea lor pentru o integrare europeană cât mai rapidă va fi auzită şi respectată".

"Nu în ultimul rând, guvernul USL trebuie să dea dovadă în acest caz de coerentă şi de determinare în politică externă în atingerea unui obiectiv de maxim interes strategic pentru România: stabilitatea la graniţa estică a ţării şi integrarea europeană cât mai rapidă a statelor din Parteneriatul Estic. Orice ezitare în această situaţie trădează lipsa de responsabilitate şi dovedeşte incapacitatea actualului guvern de a asumă obiectivele majore de politică externă ale României", precizează Forţa Civică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Jos Uniunea Europeana ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb