Fost şef de laborator de la Hidroelectrica Bistriţa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

A.C.
Anticorupţie / 4 august 2017

Fost şef de laborator de la Hidroelectrica Bistriţa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Neculai Catană, la data faptelor şef laborator Urmărirea Comportării Construcţiilor Hidrotehnice din cadrul Hidroelectrica Sucursala Bistriţa, în prezent inginer la aceeaşi societate, pentru trafic de influenţă în legătură cu atribuire de contracte în valoare de peste două milioane lei, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit sursei, el este acuzat că, la începutul anului 2010, a lăsat să se înţeleagă că are influenţă pe lângă angajaţi din Hidroelectrica - Sucursala Bistriţa, precum şi pe lângă angajaţi din cadrul celor afiliate Hidroelectrica (respectiv Hidroserv Bistriţa şi Hidroserv Slatina) şi a pretins de la administratorul unei societăţi ca, în schimbul atribuirii unor contracte de mentenanţă la obiective hidroenergetice, să fie subcontractate o parte din lucrări către o firmă pe care inculpatul o controla în mod direct.

În comunicat se menţionează: ""În temeiul acestei înţelegeri, în perioada 2010 - 2012 societatea administrată de persoana respectivă a încheiat un număr de şase contracte cu Hidroserv Bistriţa şi Hidroserv Slatina, beneficiar final fiind Hidroelectrica - Sucursala Bistriţa, în baza cărora a încasat suma totală de 2.368.784 lei. Cele şase contracte încheiate au avut ca obiect reabilitări interioare, exterioare şi platforme, refacere protecţie maluri, defrişări vegetaţie".

Reprezentanţii DNA menţionează că, la rândul său, societatea respectivă a virat în baza unor contracte către firma pe care Neculai Catană o controla în mod direct suma de aproape 2,2 milioane lei, beneficiul net al acestuia din urmă fiind în cuantum de peste 987.000 lei.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin acestuia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb