Fostul director al companiei Rolem prospectează piaţa pentru investiţii în domeniul automotive

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 23 februarie 2017

Fostul director al companiei Rolem prospectează piaţa pentru investiţii în domeniul automotive

Răzvan Urdea, fostul director al companiei braşovene Rolem Braşov, a plecat anul trecut de la conducerea societăţii, înfiinţându-şi compania Moveos, un start-up care iniţial avea scopul de a reloca personal din zonele defavorizate către industria automotive din România.

"Totuşi, pe parcurs a apărut ideea de a investi în producţie în aceste zone. Momentan prospectăm piaţa şi suntem interesaţi să investim într-o fabrică automotive la Rovinari, în judeţul Gorj, cu aproximativ 3-400 de angajaţi", a declarat Urdea, care a mai precizat că investiţia s-ar ridica la aproximativ un milion de euro.

În ceea ce priveşte business-ul de relocare de personal, acesta este un obiect de activitate secundar al companiei, ţinta pentru primul an fiind de 5-600 de persoane relocate către companii mari din domeniul automotive din zona Braşovului şi nu numai. În prezent, industria automotive trece printr-o criză de personal, majoritatea companiilor negăsind personal pentru următoarele etape de dezvoltare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb