FOSTUL DIRECTOR AL COMPLEXULUI COMERCIAL NU SE LASĂ Gelu Manea cere din nou AGA la Bucur Obor

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 octombrie 2016

Gelu Manea cere din nou AGA la Bucur Obor

Gelu Manea, care deţine 16,05% din Bucur Obor (BUCU), a solicitat, din nou, convocarea acţionarilor companiei, după ce conducerea complexului i-a respins alte două solicitări referitoare la Adunarea Generală a Acţionarilor din 20 octombrie, unde urmează să se dezbată soluţiile privind despăgubirea acţionarilor furaţi în 1998-1999 - un program de răscumpărare, în urma căruia să fie împroprietăriţi păgubiţii, sau o majorare de capital.

Depozitarul Central a fost obligat, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în anul 2011, să reînscrie ca acţionari un număr de 1344 de persoane, care deţin, în total, 7,32% din capitalul social al companiei, cu un număr de 735 de titluri fiecare. Soluţia nu a putut fi pusă în practică, deoarece, timp de 16 ani, s-au făcut tranzacţii de bună credinţă.

Gelu Manea propune acţionarilor o a treia variantă pentru despăgubirea celor furaţi - respectiv mandatarea Consiliului de Administraţie al Societăţii pentru a efectua toate diligenţele necesare preluării cu titlu gratuit de la acţionarul Amadeus Group SRL a numărului de 973.943 acţiuni proprii prevăzut de Sentinţa penală şi transferării directe de către societate a acţiunilor dobândite, cu titlu gratuit, către acţionarii societăţii fraudaţi menţionaţi în Sentinţa penală şi care nu au obţinut acţiunile sustrase până la respectiva dată, transfer efectuat în scopul soluţionării de către Societate a situaţiei generate de Sentinţa penală şi asigurării executării acesteia.

La precedenta solicitare similară, conducerea "Bucur Obor" a precizat că Amadeus Group SRL nu are nici o legătură cu Sentinţa penală şi nici vreo obligaţie faţă de persoanele păgubite, astfel că cererea acţionarului rămâne fără obiect.

Gelu Manea a mai propus atragerea răspunderii administratorilor de drept Cristinel Rotaru, Gabriel Ţiripa şi Anca Sorina Popescu Cruceru şi a administratorului de fapt Postovaru Laurenţiu.

Compania Bucur Obor a fost, în ultimii ani, scena unui scandal deschis dintre Laurenţiu Postovaru, care deţine, în nume propriu şi prin firma lui, Amadeus Group, 49,9% din capitalul social al BUCU, şi Gelu Manea, care are 16,05% din companie şi care a condus societatea pentru o perioadă de mai mulţi ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb