FOSTUL MINISTRU DE FINANŢE SEBASTIAN VLĂDESCU PROPUNE PENTRU DEBITORII CU PROBLEME: "Ştergerea unei părţi a datoriei este soluţia, nu legea dării în plată"

Reporter: Proiectul Legii dării în plată a născut numeroase controverse, opinia publică fiind împărţită. Cum apreciaţi dumneavoastră această lege?

Sebastian Vlădescu: Dincolo de un anumit plafon valoric şi de programul "Prima Casă", cred că Legea dării în plată este un exces.

Prin "Prima Casă", mă refer la locuinţa în care stă debitorul.

Pentru cazurile sociale - aici mă refer la oamenii care au luat credit pentru casa în care trăiesc - este clar că trebuie găsită o soluţie.

După părerea mea, soluţia nu este Legea dării în plată.

Băncile ar fi trebuit să facă un "haircut" (n.r. ştergere de datorie) pentru aceşti oameni, pe bază de venituri şi de negociere directă. Aceasta este opinia mea despre situaţia oamenilor obişnuiţi. În acest fel, omul rămâne în casă şi poate să-şi plătească datoria la bancă.

Un om obişnuit a plătit pentru acel apartament sau acea casă pentru care s-a îndatorat pe zeci de ani. Vine o lege, respectiv Legea dării în plată, care spune: "Dacă nu mai poţi plăti creditul, dai casa înapoi şi nu vei mai avea obligaţii în viitor".

Sebastian Vlădescu: Deja omul acela este dramatic penalizat şi, în plus, rămâne în stradă.

În opinia mea, soluţia pentru aceşti oameni nu este darea în plată, ci trebuie să fie una în care el rămâne în casă şi poate să plătească.

Că vine guvernul şi spune că banca primeşte un avantaj fiscal pentru acest "haircut", este banal şi nu contează. Nici din punct de vedere bugetar nu are cine ştie ce efect. Soluţia trebuie să fie ca oamenii să rămână în casă, nu să dea casa băncii şi să plece.

Repet, Legea dării în plată (DIP) nu rezolvă problema oamenilor care chiar au probleme.

Mai degrabă rezolvă problema unora care vor să îşi conserve anumite venituri, să nu vină băncile peste ei.

De aceea am îndoieli cu privire la moralitatea legii DIP.

Moral, uman, normal şi civilizat ar fi ca băncile, pentru clienţii care sunt buni platnici şi au cumpărat o casă în care să locuiască, să găsească o soluţie care să le permită să plătească şi să şi stea în imobilul respectiv.

O lege care îmi dă posibilitatea să rămân pe stradă, fără venituri şi nu îi mai lasă pe alţii să mă fugărească, are o oarecare utilitate, dar pentru acei oameni nu foloseşte.

Pentru cineva care are în proprietate alte şapte case şi dă în plată un teren care nu valorează nimic, dar rămâne în casa lui, pe numele nu ştiu cui, iar veniturile lui viitoare nu sunt afectate, este excepţional.

Reporter: Dar creditele cu valori mari ale persoanelor fizice au fost acordate cu ajutorul băncilor.

Sebastian Vlădescu: Este treaba băncilor şi a celor care au luat banii.

Băncile trebuie să îşi facă propriile anchete interne.

Nu ar trebui incluşi în discuţie cei care au construit ansambluri rezidenţiale şi nu le-au vândut. Acesta este un business, cu riscuri proprii.

Dacă un credit a fost acordat ilegal din partea băncii, oricum nu este problema unei legi precum darea în plată.

Dar pentru oamenii obişnuiţi, care şi-au cumpărat o entitate imobiliară în care să stea, cred că normal era ca băncile să găsească soluţii, mai ales în condiţiile în care vând portofolii de credite neperformante, la 10-15% din valoare.

Reporter: Înţeleg că în varianta iniţială a proiectul de Cod Civil, din 2009, aprobată de Senat, exista legea dării în plată.

Dumneavoatră aţi fost ministru în acea perioadă.

Domnul Ialomiţianu, care v-a succedat, a afirmat public că statul român ar fi cedat la presiunile FMI şi ar fi scos Legea DIP din Cod.

Sebastian Vlădescu: Nu a existat această discuţie niciodată cât timp am fost ministru, în cele 9 luni din 2010. Poate după 2010.

Legea dării în plată nu a fost niciodată subiect de discuţie cu FMI, nici măcar nu am auzit că ar exista o lege de genul acesta.

Reporter: A avut România nevoie de un acord cu Fondul Monetar Internaţional în 2009?

Sebastian Vlădescu: Răspunsul meu este clar: DA! Au fost 20 de miliarde de euro, o parte de la Fondul Monetar, iar o alta de la Comisie.

Banii de la FMI s-au dus la Banca Naţională şi nu au fost folosiţi niciodată, dar au stabilizat cursul. Banii de la Comisia Europeană, cred că vreo 9 miliarde de euro, s-au dus la buget, au acoperit deficite bugetare şi s-au plătit înapoi.

Reporter: Practic, România a avut nevoie doar de 9 miliarde de euro.

Sebastian Vlădescu: Nu, pentru că dacă nu ar fi fost banii de la Fondul Monetar Internaţional, putea să fie rău, în situaţia în care era România în 2009.

Din punctul meu de vedere, acel împrumut a fost necesar şi foarte util. Aveam nevoie de o ancoră la acea vreme, mai ales că investitorii plecau cu banii din ţară.

Atunci au ieşit miliarde din bănci, pentru că era criză şi spaimă, nu era o logică.

Şi investititorii nu mai găseau valorificarea.

11 miliarde de euro au fost luate pentru stabilizarea balanţei de plăţi şi pentru menţinerea cursului.

Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat în cazul în care cursul sărea mai mult decât a făcut-o.

Cu ajutorul de la FMI, rezerva Băncii Naţionale a fost suficientă pentru a stabiliza cursul. De aceea există Fondul Monetar Internaţional - să te ajute să îţi stabilizezi balanţele de plăţi.

Reporter: Practic am mutat nişte bani de la Washington la Banca Naţională a României şi investitorii s-au liniştit. Cât a fost dobânda pe care ne-a impus-o FMI?

Sebastian Vlădescu: Nu stau să calculez. Oricum, dobânzile FMI sunt extrem de mici. După anunţarea împrumutului de la FMI şi Comisie, s-a văzut că investitorii s-au calmat, întrucât cursul s-a stabilizat.

• "Succesul relaxării cantitative este văzut de multă lume ca o potenţială bombă cu ceas"

Reporter: Cum apreciaţi deciziile recente ale Băncii Centrale Europene (BCE), privind reducerea dobânzilor? Poate fi aceasta o soluţie pentru redresarea economică?

Sebastian Vlădescu: Nu are nimeni soluţii în momentul de faţă şi, atunci, lucrul pe care îl fac oamenii în mod normal, când nu au soluţii, este să utilizeze instrumentele pe care le au la dispoziţie cu speranţa că mai câştigă timp şi se întâmplă ceva.

Relaxarea cantitativă este un subiect extrem de controversat şi nimeni nu poate să spună, în momentul de faţă, dacă decizia de a face acest lucru a fost una bună sau nu. Toată lumea discută despre faptul că, în 2008, aceasta a salvat pieţele, dar nu avem un scenariu realist asupra a ceea ce s-ar fi întâmplat cu lumea dacă FED-ul nu ar fi declanşat programul TARP iniţial şi, după aceea, relaxarea cantitativă.

În urma unor hotărâri care s-au implementat, lumea nu s-a prăbuşit, ba chiar a continuat să crească.

Reporter: A avut succes relaxarea cantitativă, în Statele Unite?

Sebastian Vlădescu: Eu vorbesc ca ansamblu. Atât timp cât economia americană continuă să crească, presupunerea este că a avut succes.

În acelaşi timp, succesul relaxării cantitative este văzut de multă lume ca o potenţială bombă cu ceas, care declanşează o criză, de fapt, mai mare decât cea care, teoretic, s-a încheiat.

Singurul cuvânt care descrie situaţia actuală este "incertitudine", iar BCE acţionează cu cele 2-3 instrumente pe care le are, pentru că nu are 50 la dispoziţie.

Reporter: Vom avea dobânzi negative. Probabil că, în viitor, acestea se vor aplica şi deponenţilor.

Sebastian Vlădescu: Există deja dobânzi negative în Europa, între bănci.

Pentru deponenţii care au depozite de zeci, 100-200.000 de euro, probabil că dobânzile se vor duce către 0. Atunci nu va mai fi interesant să ţii banii în bancă.

Întrebarea este ce fac oamenii când scot banii din bancă, dacă nu le mai convine să-i ţină acolo.

Reporter: În Elveţia, sunt dobânzi negative.

Sebastian Vlădescu: Sunt dobânzi negative la depozitele băncilor, nu ştiu dacă şi la cele ale deponenţilor. Dar, oricum, sunt 0.

Reporter: Cum credeţi că vor evolua lucrurile?

Sebastian Vlădescu: Este important să se termine ciclul actual.

Problema este că oamenii nu văd lucrurile din punct de vedere istoric. Ciclurile economice nu sunt interesate de cât trăieşte omul.

Oamenii fac economia într-o anumită măsură, în care ştiu şi se pricep. Multe lucruri, şi în economie, şi în politică, se întâmplă nu pentru că există undeva o decizie de a merge într-o anumită direcţie.

Orice politician este efemer, inclusiv dictatorii.

Ciclurile economice sunt ceva mai lungi decât am vrea noi să fie, mai ales cele de scădere. Oamenii ar vrea ca aceste ciclurile de creştere să fie infinit de lungi, iar cele de scădere să fie infinit de scurte. Nu este aşa.

În plus, economia globală creşte în cel mai consistent ritm din istoria umanităţii, datorită tehnologiei, globalizării, a deschiderii generale, a păcii.

În mod cert, în fiecare an, sunt zeci, dacă nu sute de milioane de oameni, care trăiesc consistent mai bine decât trăiau anterior. Unii sunt în China, alţii în Europa sau Statele Unite. Creşterea economică mondială de 3%, care se distribuie neuniform - unii cresc cu 7%, alţii deloc - produce efecte.

Bursele scad, dar trebuie să discernem între viaţa oamenilor şi bursă, între cele 7 miliarde de cetăţeni ai lumii şi cele 2-300 de milioane de investitori consistenţi pe bursă.

Este o diferenţă enormă.

Bursele sunt o mare problemă, pentru că un efect cert al pompării de bani este o inflaţie mare în această zonă. Avem o inflaţie diferenţiată: există deflaţie pe coşurile de produse consumate de omul obişnuit, dar dacă te duci în lumea bogaţilor, inflaţia este foarte consistentă.

Proprietăţile imobiliare la Londra, Hong Kong sau New York cresc, în mod constant, cu peste 5%. Maşinile, ceasurile, yachturile s-au scumpit, în ultimii 10 ani, cu 10-20% pe an. Acum s-au plafonat, dar au fost 10 ani de creştere consistentă a preţurilor.

Iar acţiunile pe bursă s-au dus în nişte zone care nu au nicio legătură cu "the economics" ale companiilor respective, cu vreun multiplu raţional de ceva - profit, EBITDA etc.

Există o zonă în care inflaţia este extrem de consistentă, dar aceea nu intră în calculul CPI-ului sau al inflaţiei.

Reporter: Înseamnă că există două lumi.

Sebastian Vlădescu: În mod cert, există o lume a bogaţilor şi foarte bogaţilor, care au peste 60-70% din avuţia lumii, şi restul populaţiei. Pe cine interesează, din cele 7 miliarde de oameni de pe glob, cât au pierdut investitorii în China?

Reporter: Brokerii susţin că pieţele din Europa scad din cauza Chinei, inclusiv bursa din România.

Sebastian Vlădescu: Personal, nu înţeleg de ce scade bursa românească pentru că se prăbuşeşte China.

Am putea spune că, într-o economie stabilă din punct de vedere macroeconomic, cum este cea românească, cu o performanţă bună, de creştere, banii ar trebui să se refugieze aici, când pleacă de pe o altă bursă.

Dacă Bursa românească (n.r. Bursa de Valori Bucureşti - BVB) scade, eu m-aş uita, prima dată, la Bursă. Ştiu că iar o să mă "iubească" multă lume, dar aş examina de ce, în condiţiile în care excesul de lichiditate este extrem de consistent, lumea nu se îndreaptă spre Bursă.

De ce nu se creează încrederea pentru a atrage la Bursă investitorul de retail, de care se tot discută?

Dacă te învârţi între Elliot, Blackstone şi câteva bănci şi investitori instituţionali, ei vor investi în limitele unor portofolii definite statistic. Problema este cum îi faci pe oamenii obişnuiţi să se ducă la bursă cu 10.000, 100.000 sau cu 5.000 de lei, iar aceasta nu cred că are legătură cu China.

Reporter: Aceasta este justificarea brokerilor.

Sebastian Vlădescu: Fiecare cu justificările lui, eu spun că nu cred că "efectul China" este primordial în ceea ce se întâmplă pe Bursa românească.

Iar faptul că o stabilitate macroeconomică şi o creştere continuă, care în context european sunt chiar remarcabile, nu determină şi o creştere a Bursei de la Bucureşti, pune, în primul rând, întrebări asupra funcţionalităţii acesteia.

În continuare, nu se face niciun fel de IPO privat. Ceea ce este o problemă a BVB.

Nu ştiu cum poate fi rezolvată situaţia, pentru că nu este specialitatea mea, dar, cu siguranţă, nu este din cauza Chinei, oricât m-ar înjura oamenii de la Bursă.

În economie, unde se produc, de fapt, banii, scăderea Chinei nu influenţează, decât pozitiv, eventual.

Spre exemplu, la ROMCAB, datorită situaţiei din China, avem acces la un preţ mai mic al cuprului, ceea ce, din punctul nostru de vedere, determină o nevoie de finanţare mai mică şi costuri reduse. Astfel, avem posibilitatea să mărim cifra de afaceri cu aceeaşi lichiditate disponibilă şi, în acest fel, să putem cumpăra mai mult cupru.

Vorbesc strict din punctul nostru de vedere. Faptul că în China se cumpără mai puţin cupru şi nu mai creşte cu 10%, ci cu 7%, la noi, în curtea Romcab, se vede bine.

Nu am văzut o cerere mai scăzută din partea industriei auto, cel puţin la noi, la Romcab, este în creştere.

Nu a scăzut cererea din partea construcţiilor sau energiei, cel puţin la noi, avem cerere suplimentară.

China nu mai creşte cu 10%, dar 7% de astăzi este infinit mai mult decât 10% de acum 10 ani.

Ajustarea ratelor de creştere, la nivelul economiilor locale, statale sau globale, este automată în timp. Nu poţi susţine o rată de creştere de 10% pe perioade lungi de timp, în condiţii de stabilitate, fără să pompezi mai mulţi bani şi să faci nişte erori.

• "Atât pentru Europa, cât şi pentru România, NATO şi UE sunt singurele căi de evoluţie, de creştere, de securitate"

Reporter: Cum apreciaţi leadership-ul european?

Sebastian Vlădescu: Nu văd un leadership european solid, în momentul de faţă, cu excepţia Germaniei.

Din păcate, cancelarul Angela Merkel este spre sfârşitul mandatului. Cred că a făcut foarte multe lucruri bune de-a lungul timpului.

Dar este nevoie de suflu nou. Avem nevoie de mai multă integrare europeană.

Sunt adeptul Uniunii Europene şi sunt convins că, atât pentru Europa, cât şi pentru România, NATO şi UE sunt singurele căi de evoluţie, de creştere, de securitate.

Nu cred că vreun stat european, chiar şi Germania sau Marea Britanie, în condiţiile actuale, mai poate face faţă singur, independent, tuturor presiunilor care se creează la nivel global, fie politico-militare, fie economice sau comerciale.

Cred că statele consistente vor avea un cuvânt tot mai mare de spus, iar Europa, dacă vrea să conteze, trebuie să se integreze mai puternic.

Reporter: Va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană?

Sebastian Vlădescu: Englezii s-au jucat, a fost, de fapt, jocul City-ului londonez, au obţinut ce au vrut. Aşa sunt tratatele europene, oricine se poate juca.

Reporter: Care este opinia dvs privind refugiaţii?

Sebastian Vlădescu: Este o problemă la care Europa începe să găsească răspunsuri, limitări, blocaje, selectări.

Reporter: Turcia în Uniunea Europeană?

Sebastian Vlădescu: Poate în 20 de ani, nu acum.

Serbia în Uniunea Europeană este următoarea mare discuţie şi ce se întâmplă cu Ucraina.

Turcia este mai puţin senzitivă, din acest punct de vedere.

Reporter: Dar refugiaţii au creat nişte probleme la nivelul UE. Au adus în discuţie destrămarea UE, a spaţiului Schengen.

Sebastian Vlădescu: S-au depăşit discuţiile, acum încep să se creeze "insulele Ellis" (n.r. insula Ellis, din largul New Yorkului, era prima oprire a celor care soseau, pe calea apei, în America) în Europa. Este un subiect care a depăşit, după părerea mea, faza de spectaculozitate.

NATO a început să acţioneze împotriva traficanţilor. Ce se întâmplă între insulele greceşti şi turceşti deja devine din ce în ce mai controlabil.

Toate acestea vor contribui la limitarea fluxului. Iar dacă în Siria, acordul funcţionează, va contribui, de asemenea, la limitarea fluxurilor, dar nu se vor opri niciodată.

În următorii 10-15 ani, va exista un flux consistent de refugiaţi, probabil de circa un milion pe an, iar Europa va trebui să înveţe să se obişnuiască cu acest lucru.

Astăzi avem fluxul din Siria, dar, peste 7-10 ani, s-ar putea să avem fluxuri din China.

Fie că ne place sau nu, Europa este, în momentul de faţă, cea mai bogată zonă a lumii, iar din punctul de vedere al sistemelor de securitate socială, Europa este cea mai binevoitoare zonă a lumii. Când există bani mulţi, dar şi distribuţie de bani mulţi către oamenii săraci, aceştia tind să meargă către aceste zone. Este foarte simplu.

Reporter: Cum vă explicaţi declaraţiile ambasadorului Statelor Unite, conform cărora România trebuie să fie un exemplu de primire a refugiaţilor?

Sebastian Vlădescu: Nu am văzut declaraţiile. România poate învăţa să fie una din zonele de intrare, de triere. Dar nu ştiu la ce se referă declaraţia ambasadorului.

Reporter: Statele occidentale au spus că închid graniţele, pe termen nelimitat, în ceea ce priveşte refugiaţii. Ungaria nu îi vrea, Cehia şi Slovacia, la fel. Se pare că România va primi 6250. Presa susţine că Bulgaria, România şi Grecia rămân locuri de primire şi triere a refugiaţilor.

Sebastian Vlădescu: Nu văd cum s-a ajuns la concluzia aceasta. România nu se află pe acest traseu, ţara noastră este marginală, din punctul meu de vedere.

Refugiaţii vin în România ca să se ducă unde? În Ucraina?

Dacă Ungaria a închis graniţele, degeaba te duci către ea, iar să rămâi în România nu este avantajos pentru nimeni.

Din punctul de vedere al cheltuielilor pe care şi le permite ţara noastră cu refugiaţii, cred că suntem printre ultimele state europene.

Reporter: Ce şanse sunt ca România să devină stat islamic?

Sebastian Vlădescu: Zero. Şi am răspuns instantaneu. Într-un orizont imaginabil pentru mine, de 100 de ani. Nu mă întrebaţi ce se întâmplă într-o mie de ani, pentru că nu am un răspuns.

Cultura islamică este una la fel de interesantă ca toate celelalte. Modul de viaţă islamic îl văd greu implementat în România, spre imposibil.

Nu cred că românul renunţă la alcool şi la carnea de porc.

• "România este în cea mai bună situaţie economică din întreaga ei istorie"

Reporter: Care este situaţia economică a României, în prezent?

Sebastian Vlădescu: România este în cea mai bună situaţie economică din întreaga ei istorie.

Statisticile arată că atât salariile, cât şi consumul de diverse produse de către indivizi sau familii româneşti cresc.

E adevărat, însă, că avem cei mai mulţi săraci, pentru că avem o problemă majoră, nerezolvată - cea agrară. 40% din populaţia României este rurală. Repet, definiţia sărăciei este individuală: un sărac din Sudan este cu totul altceva faţă de unul din China, România sau Germania. În Germania de exemplu, 25% din populaţie, conform standardului stabilit, se află sub pragul de sărăcie.

Dacă ne uităm pe cifrele brute, în România, consumurile cresc.

Discutăm de sărăcie în ţara noastră, dar, în acelaşi timp, se vând, anual, 100.000 de maşini noi şi 200-300.000 de maşini vechi. Dacă vom calcula o familie medie de trei persoane, înseamnă că sunt câteva sute de mii de oameni care îşi cumpără maşină, în fiecare an, în România.

Reporter: Ca salariat într-o companie privată, sunteţi mulţumit de politica Guvernului în mediul de afaceri?

Sebastian Vlădescu: Da. Reducerea CAS-ului, a TVA-ului, a impozitelor în general este foarte binevenită pentru companii. Îţi reduce costurile, îţi dă posibilitatea să majorezi salariile atunci când merită şi cred că unul dintre efectele reducerilor de costuri este creşterea salariilor.

Reporter: Profiturile companiilor străine au fost 2,5 de miliarde de euro, iar, într-un an, profitul celor româneşti a fost de 25 de miliarde de euro. Cum vă explicaţi acest decalaj?

Sebastian Vlădescu: În mod cert, multinaţionalele evită să facă profit în România. Această discuţie a transferurilor, a preţurilor de transfer, a cheltuielilor de diverse tipuri care încarcă costurile, este una foarte complicată.

Există discuţii la nivel european şi global despre acest subiect. După părerea mea, situaţia preţurilor de transfer nu poate fi rezolvată de o singură ţară, iar România trebuie să fie activă în cadrul Uniunii Europene, pentru stabilirea unei politici în ceea ce priveşte contabilitatea, în aşa fel încât transferul de profituri între diverse zone să fie limitat.

Reporter: Există vreo analiză? Toate companiile străine sunt ajutate, facilităţi fiscale, întâlniri cu guvernanţii.

Sebastian Vlădescu: Cu excepţia faptului că au acces mai uşor, să spunem, la leadership-ul naţional.

Nu există discriminare între companiile străine şi cele româneşti din acest punct de vedere. Există discriminare automată din cauza faptului că firmele româneşti sunt mult mai puţin capitalizate şi mult mai puţin capabile să investească, dar nu există discriminare la nivel guvernamental.

Foarte puţine companii româneşti aplică, de exemplu, pentru a primi ajutoare de stat. Nu este greu, este o procedură funcţională ca la fondurile europene. Cine a aplicat, în general, a câştigat. Nu cred că a fost vreun an în care nivelul aplicaţiilor să fie atât de mare încât să nu existe fonduri.

Reporter: Cum vă explicaţi că, la DNA, nu sunt decât oameni de afaceri români?

Sebastian Vlădescu: DNA se ocupă de România. Bănuiesc că, dacă există vreo problemă la multinaţionale, de ilegalitate, DNA-ul îşi face treaba. Nu cred că este ezitant şi nu văd de ce ar fi. Din câte ştiu, au fost chemaţi şi oameni de afaceri străini.

Vă întrebaţi de ce nu ajung la DNA directori de multinaţională? Nu văd ce ar putea să facă directorul de la Selgros, Metrou, Carrefour, Renault, Ford sau Oracle în zona de interes a DNA.

Bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva, cei de la DNA nu se uită ezitant la cetăţenia individului. Dar dacă te uiţi la povestea cu contrabanda, traficul de diverse produse, reţelele de fraudare a TVA-ului, sunt foarte mulţi străini şi nu sunt chiar mici. Sunt mici comparativ cu multinaţionalele, dar acestea nu fac fraudă de TVA.

Reporter: Cum vă explicaţi profitul foarte bun înregistrat de bănci, anul trecut, în România?

Sebastian Vlădescu: Până anul trecut, băncile au provizionat tot, nu au mai avut de provizionat anul trecut, iar la nivelul de comisioane şi diverse alte costuri, pe care îl utilizează în România, este foarte uşor să obţină profituri. A crescut şi creditarea, într-o oarecare măsură. S-a curăţat sistemul, a retrecut în zona de funcţionalitate, costurile, în România, sunt încă foarte mari.

Reporter: Din ce trăiesc băncile? Din comisioanele impuse clienţilor, sau din banii împrumutaţi statului?

Sebastian Vlădescu: Cred că cel mai mult, trăiesc din comisioane. Nu au cum să trăiască din împrumuturi către stat, mai ales la cât de puţin plăteşte statul de 2-3 ani încoace.

Reporter: Cam ce procent din afacerile unei bănci este reprezentat de afacerile cu statul, respectiv cele cu clienţii?

Sebastian Vlădescu: Eu ştiu că, la un moment dat, era o limitare - o bancă nu putea să cumpere titluri de stat în valoare de mai mult de 20% din totalul activelor băncii. Băncile nu pot cumpăra titluri de stat nelimitat.

Ştiu că rezervele minime obligatorii s-au dus destul de jos, dar să spunem că, în ultimii 5 ani, a fost o medie de 20% a rezervei minime obligatorii, care este, practic, neplătită. Dacă faci o socoteală de rată medie, cred că statul nu a mai luat euro de peste 5 ani cu mai mult de 3%. A mai luat şi lei, cred, cu sub 3%, dar hai să spunem că statul plăteşte un 2%, de 5 ani de zile.

Reporter: Are nevoie statul român să se împrumute?

Sebastian Vlădescu: Atât timp cât face deficit, da. Deficitul trebuie finanţat. Aceia sunt banii de care trebuie să se împrumute. Dacă faci deficit, înseamnă că nu plăteşti din principal, deci trebuie să rostogoleşti datoria şi să finanţezi deficitul. În clipa în care ai stabilit că faci deficit, ai stabilit că te împrumuţi. Este automat.

Dacă vrei să te împrumuţi mai puţin, nu mai faci deficit şi pui în cheltuielile financiare de la buget nu numai dobânzi şi comisioane, ci şi restituirea. Plăteşti din principal.

Reporter: Ce faceţi cu ROMCAB-ul?

Sebastian Vlădescu: Avem un raport făcut de Roland Berger, care spune că modelul de business şi cel de creştere sunt în regulă şi în standardele industriei, avem clienţi, avem capacitate de producţie. În limitele în care vom avea finanţare, vom continua să creştem. Deocamdată, tot ce spunem că facem, facem.

Relaţia cu băncile este în regulă.

Reporter: Vă mulţumesc!