Fostul ministru delegat al energiei Răzvan Nicolescu se alătură echipei Deloitte în calitate de Executive Lead Advisor, urmând să contribuie astfel la îmbunătăţirea practicii firmei în domeniul Energiei.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, din această funcţie, Nicolescu îşi va concentra activitatea asupra României, dar şi a Europei Centrale si de Est.
"Într-un moment în care piaţa cere constant servicii integrate de consultanţă, ne bucurăm că Răzvan ni s-a alăturat. Cariera lui solidă de până acum, împreună cu o capacitate extraordinară de a reuşi, sunt atuuri importante pentru echipa noastră şi sunt convins că vor adăuga valoare serviciilor pe care le oferim, spre beneficiul clienţilor noştri", a spus Farrukh Khan, Partener Deloitte România.
La rândul său, Răzvan Nicolescu a spus: "Sunt bucuros să mă alătur unei organizaţii mari, care oferă servicii de înaltă calitate şi soluţii inovatoare. Cred că experienţa şi valorile mele se potrivesc cu echipa solidă pe care Deloitte o are".
Cariera lui Răzvan Nicolescu a fost dintotdeauna legată de sectorul energetic, întrucât a lucrat atât pentru companii private cât şi de stat. Ca ataşat la UE pe probleme în domeniul energiei din partea României, Nicolescu a fost implicat în negocieri favorabile privind energia în Europa şi schimbarile climatice.
În calitate de ministru, Nicolescu a marcat câteva reuşite importante, printre care elaborarea unei analize privind revizuirea strategiei din sectorul energetic românesc 2015-2035, finalizarea unor proiecte strategice pentru sectorul energetic (cum ar fi modernizarea şi creşterea capacităţii de depozitare de gaze naturale a Romgaz de la Urziceni şi încheierea primei faze a interconectorului de gaz Iaşi-Ungheni) şi redefinirea rolului Statului ca acţionar în companiile energetice, prin creşterea transparenţei şi prin încurajarea managementului privat. Totodată, a contribuit la cea mai mare listare de pe piaţa de capital românească de până acum- listarea cu succes a companiei Electrica. Nicolescu este preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie, nominalizat fiind de Consiliul Uniunii Europene în 2009 şi, timp de aproape cinci ani, a fost director în cadrul celui mai mare producător de petrol şi gaze din Sud-Estul Europei, OMV Petrom. Este absolvent al Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi deţine o diplomă MBA la Solvay Business School.
Specialiştii Deloitte în Energie oferă soluţii complete şi integrate tuturor segmentelor din următoarele domenii: petrol şi gaze, energie electrică, minerit. Aceste soluţii se adresează unei game variate de probleme cu care companiile din sectorul energiei se confruntă pentru a se putea adapta mediului legislativ schimbător, dezvoltării tehnologiei, schimbărilor cadrului de reglementare, evoluţiilor economice şi de piaţă.