Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Ioţcu Petru Nicolae, a fost trimis în judecatăm de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, după ce ar fi pretins şi primit de la doi oameni de afaceri 35.000 de lei pentru realizarea unei campanii de imagine, potrivit unui comunicat de presă.
Conform sursei, Ioţcu este în prezent încarcerat, fiind condamnat definitiv la închisoare într-un alt dosar similar.
Procurorii reprezentanţilor DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Ioţcu Petru Nicolae, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, la data faptei preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, în sarcina căruia s-au reţinut săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată.
De asemenea, au dost trimişi în judecată, în stare de libertate, doi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, acuzaţi de cumpărare de influenţă în formă continuată, informează sursa.
Potrivit DNA, în perioada mai-iunie 2015, Ioţcu Petru Nicolae, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, printr-un intermediar, a pretins şi primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 35.000 lei (25.000 lei de la Faur Ioan-Teodor şi 10.000 lei de la Adrian Ionescu - Marius), bani ce urmau a fi folosiţi pentru realizarea unei campanii de imagine a preşedintelui C, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii DNA au menţionat: "Sumele respective au fost pretinse şi primite de inculpatul Ioţcu Petru Nicolae pentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor din subordine, în legătură cu derularea în bune condiţii a contractelor încheiate de Consiliul Judeţean Arad cu societăţile reprezentate de inculpaţii Faur Ioan-Teodor şi Adrian Ionescu-Marius (recepţia şi plata la termen a lucrărilor executate, asigurarea în bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad a sumelor necesare plăţii lucrărilor contractate/executate precum şi facilitarea atribuirii altor contracte de achiziţii publice)".