Primul preşedinte al Ucrainei independente Leonid Kravciuk a subliniat în faţa membrilor Parlamentului, astăzi, că ţara se află "în pragul războiului civil", invitând deputaţii să se implice în vederea unei ieşiri din criză, informează AFP.
"Lumea întreagă îşi dă seama şi Ucraina îşi dă seama că ţara se află în pragul războiului civil", a declarat Kravciuk, presedinte în perioada 1991-1994, indemnând deputaţii să creeze "un plan se soluţionare a conflictului".
"Aceasta este o revoluţie. Este o situaţie dramatică şi este necesar să acţionăm cu cea mai mare responsabilitate", a adăugat el.
Leonid Kravciuk a vorbit în deschiderea unei noi şedinţe consacrate ieşirii din criza care afectează Ucraina de peste două luni, printr-o mişcare de contestare care a devenit violentă începând de la mijlocul lui ianuarie, când au avut loc confruntări, la Kiev, soldate cu trei morţi, potrivit unui bilanţ oficial.