Majoritatea afaceriştilor care au investit sau împrumutat cluburi de fotbal în ultimul deceniu au ajuns să intre în contact cu justiţia din postura de inculpaţi. Privit drept o industrie intangibilă pentru justiţie la finele anilor 90, fotbalul a devenit fruntaş în ceea ce priveşte numărul de dosare penale pe cap de investitor. Nu toate dosarele în care sunt implicaţi "oamenii de fotbal" au tangen ă cu sportul rege. Săptămâna trecută, după o scurtă perioadă de acalmie, alte nume cunoscute, care au activat în fotbal, au ţinut capul de afiş al ştirilor legate de justi ie.
Adrian Porumboiu, fostul acţionar majoritar al clubului FC Vaslui, este acuzat de fapte asimilate celor de corupţie într-un dosar în care mai sunt cercetate 62 de persoane, inclusiv afaceristul Gigi Neţoiu, fost acţionar la Dinamo. În acest dosar este investigată o presupusă retrocedare frauduloasă a unui teren viticol din Huşi, judeţul Vaslui. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Cluj au dispus, tot săptămâna trecută, trimiterea în judecată a omului de afaceri Florian Walter (fost acţionar la Dinamo Bucureşti, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare, cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Daniel Capră (fost acţionar la Petrolul Ploiesti), Ioan Mărginean (preşedinte la mai multe cluburi din primele două ligi) şi Nicolae Marius Adrian, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, urmat de săvârşirea unei infracţiuni. Cei trei sunt acuzaţi de infracţiuni de: "delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, prin efectuarea demersurilor de însuşire în mod nejustificat, a unui număr de 11 jucători de fotbal cu o valoare de piaţă ridicată (n.r. valoarea prejudiciului este de 2.494.375 euro), din cadrul acestui club, pentru a fi mutaţi cu titlu gratuit la un club advers FC Petrolul Ploieşti SA, club unde inculpatul Walter Florian a stabilit că îşi va reloca resursele ". Tot săptămâna trecută, s-a judecat un nou termen al dosarului în care fraţii Ioan şi Victor Becali (impresari de fotbal) şi Cristi Borcea (fost acţionar Dinamo Bucureşti) sunt acuzaţi că au mituit-o pe judecătoarea Geanina Terceanu, pentru ca aceasta să le dea o decizie favorabilă în "Dosarul Transferurilor". Procurorii au cerut pedepse cu executare pentru toţi trei, o decizie urmând să fie dată pe 18 noiembrie. După cum se poate observa, foştii investitori au început să " joace" în faţa anchetatorilor mai des decât jucătorii profesioni ti în partide importante.
Dosarele "Valiza", "Transferurile", "Mită pentru arbitrii", strict legate de activitatea fotbalistică au făcut vâlvă, valul de condamnări şi procese penale plasând fotbalul autohton în vârful unui top mondial al infracţionalităţii. S-au dictat condamnări, au avut loc arestări şi au fost instrumentate dosare penale pentru fapte de corupţie care acoperă aproape toată gama criminalităţii financiare: coruperea unor arbitri, mituirea jucătorilor unei alte echipe, aranjarea unei partide internaţionale, comisioane dubioase la vânzarea drepturilor TV sau la transferurile de jucători. Cornel Penescu, Ionică Serea, Gheorghe Constantin, Marius Martiş, Sorin Corpodean, Marcel Lică, George Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Victor Becali, George Copos, Ioan Becali, Cristian Borcea, Gigi Neţoiu, Dumitru Dragomir, Mircea Sandu, Daniel Capră, Florian Walter, Adrian Porumboiu sunt oameni care au fost implicaţi în fenomenul fotbalistic şi care au dat declaraţii în faţa procurorilor fiind acuzaţi, o mare parte şi condamnaţi, pentru diverse fapte de corupţie.
1. Comparatie
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 07.11.2016, 07:30)
Daca observam ca ceea ce s-a intamplat cu investitorii din fotbal se intapla acum cu cei care investesc in economia reala, precum si cu politicienii(conducatorii), putem spune, prin analogie, ca asa cum arata fotbalul romanesc in acest moment, va arata in curand si capitalismul democratic autohton.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.11.2016, 08:19)
La multi ani!, pentru toti investitorii.