FOTBAL ŞI BANI Asalt final pentru titlul de campioană!
D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 12 mai 2017
Campioana naţională la fotbal va fi aflată mâine, după ultima etapă din play-off. FC Viitorul, FCSB şi Dinamo se luptă pentru locul 1, aceasta fiind ordinea şi din punctul de vedere al şanselor matematice. Calculele sunt multiple înaintea ultimei etape, FC Viitorul fiind singura echipă care depinde doar de propriul rezultat, o victorie în faţa celor de la CFR Cluj asigurând echipei lui Gheorghe Hagi prima poziţie în clasament. FCSB are nevoie de o victorie şi de un pas greşit al celor de la Viitorul. Dinamo trebuie să câştige meciul cu Astra Giurgiu, iar Viitorul şi FCSB să nu învingă în meciurile lor. Acestea sunt calculele în linii mari, dar există multiple variante, inclusiv ca Viitorul să iasă campioană dacă toate cele trei echipe implicate în lupta la titlu pierd meciurile. În acest moment FCSB se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Viitorul, cu golaveraj mai bun, dar la finalul campionatului linia de clasament va ţine cont, în primul rând, de rezultatele din meciurile directe, favorabile echipei patronate şi antrenate de Gheorghe Hagi (3-1 şi 1-1).
Din punct de vedere al banilor câştigaţi din vânzarea drepturilor TV, care sunt împărţiţi de către Liga Profesionistă de Fotbal în funcţie de locurile ocupate în clasament, între locul 1 şi 3 diferenţa este destul de mică, de doar 323. 000 de euro. Astfel, în funcţie de locul ocupat la finalul campionatului, echipele vor obţine următoarele sume de bani: Locul 1 - 3.323.000 euro, Locul 2 - 3.160.000, Locul 3 - 3.000.000, Locul 4 - 2.838.000, Locul 5 - 2.677.000, Locul 6 - 2.515.000, Locul 7 - 2.256.000, Locul 8 - 2.095.000, Locul 9 - 1.932.000, Locul 10 - 1.770.000, Locul 11 - 1.610.000, Locul 12 - 1.448.000, Locul 13 - 1.286.000, Locul 14 - 1.286.000.
Potul cel mare poate veni însă din participarea în play-off-ul Ligii Campionilor, care duce în grupele acestei competiţii sau ale Ligii Europa. Aici, cele mai mari şanse le are FCSB, care are un coeficient mult mai bun decât Viitorul şi Dinamo (UEFA considerând că această echipă este continuatoare formaţiei Steaua) şi care poate beneficia de un culoar favorabil la tragerea la sorţi. O prezenţă în grupele Ligii asigură aproximativ 20.000.000 de euro, doar din bonusurile oferite de UEFA,o sumă care poate acoperi bugetul unei echipe de Liga 1 pe 2-3 ani. Trebuie spus că şi ocupanta locului doi va juca în preliminariile Ligii Campionilor, dar va avea parte de un traseu mult mai greu decât campioana.
În ceea ce priveşte echipele retrogradate, linia se va trage abia la începutul lunii iunie, când se va disputa etapa a 14-a, în play-out evoluând 8 echipe, faţă de 6 în play-off.
• Program ultima etapă
FC Viitorul - CFR Cluj
Dinamo - Astra Giurgiu
FCSB - CSU Craiova