FOTBAL ŞI BANI Campania care poate împiedica declinul sportiv şi financiar al Naţionalei

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 7 septembrie 2012

Campania care poate împiedica declinul sportiv şi financiar al Naţionalei

Campania de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia este vitală pentru viitorul Federaţiei Române de Fotbal şi implicit pentru cel al echipei naţionale. Din punct de vedere sportiv, lucrurile au atins un minim fără precedent, echipa tricoloră a ajuns pe locul 57 în clasamentul FIFA, cea mai proastă poziţie din istorie. Pe de altă parte, FRF este într-o situaţie financiară grea, după ce mai mulţi sponsori şi-au retras sprijinul, chiar dacă la începutul acestei săptămâni s-a reuşit totuşi semnarea unui contract. În 2011, federaţia a înregistrat un deficit de 5 milioane de euro. Practic o calificare la Mondiale ar însemna o dublă lovitură financiară, ar reveni sponsorii şi automat ar veni şi peste 9 milioane de euro de la FIFA. Spre exemplu, participarea la turneul final al Campionatului European desfăşurat în luna iunie ar fi adus FRF nu mai puţin de 8 milioane de euro. Din nefericire, în ultimii 12 ani, echipa noastră a reuşit o singură calificare, în 2008.

Primul pas în acest drum dificil va fi făcut în această seară, de la ora 21.00, la Talin, împotriva Estoniei. Făcând o comparaţie în ceea ce priveşete sumele de transfer ale tuturor jucătorilor din lot, echipa noastră, cotată la 44.450.000 euro, stă mult mai bine decât adversarul de astăzi, lotul Estoniei valorând 11.150.000 euro.

Mai puţin preocupaţi de chestiunile financiare ale FRF, jucătorii sunt preocupaţi de cota extrem de scăzută la care a ajuns echipa. Unul din jucătorii exponenţiali ai actualei echipe, Ciprian Marica, consideră că jucătorii sunt principalii vinovaţi pentru acest regres: "E crunt şi trist ce spune statistica. Înseamnă că noi trebuie să arătăm pe teren că suntem mai buni. Începem o nouă campanie şi trebuie să debutăm cu dreptul. În aceste două meciuri trebuie să luăm şase puncte. Noi toţi suntem de vină. Naţionala nu e a unuia sau altuia, anumite decizii sunt luate de antrenor, dar până la urmă în teren intrăm noi, jucătorii. Suporterii care nu ne susţin sau care nu vin la meciuri iarăşi au un efect negativ. Declaraţiile negative ale conducătorilor iarăşi se răsfrâng asupra jocului. Aşa că eu cred că toţi suntem vinovaţi de situaţia în care suntem. Cred că şi presa e vinovată câteodată pentru crearea divergenţelor în lot sau pentru ridicarea în slăvi a străinilor şi denigrarea românilor. Suntem într-un moment dificil cu naţionala după înfrângerea din Slovenia, dar cred că e un prilej foarte bun să demonstrăm că suntem o echipă tânără, care poate câştiga în Estonia. Personal, consider că suntem peste Estonia. Nici nu există comparaţie, echipa Estoniei se va apăra şi va încerca să facă antijoc, chiar dacă va evolua acasă. Noi va trebui să atacăm pentru că mergem acolo să câştigăm. De aceea trebuie să fim atenţi să nu fim surprinşi pe contraatac. E clar că trebuie să câştigăm fără să ne gândim la alte lucruri".

În clasamentul FIFA pe luna august, echipa naţională a ţării noastre a coborât şase locuri şi se află pe poziţia 57, practic dintre adversarele din grupă doar Andorra se află pe o poziţie mai slabă. Astfel, în acest clasament, Olanda ocupă locul 8, Turcia - locul 35, Ungaria - locul 37, Estonia - locul 55 şi Andorra - locul 199.

Cu toate acestea, există şi oameni care încă mai cred în forţa tricolorilor, un exemplu fiind selecţionerul Estoniei, Tarmo Ruutli: "România este o echipă mult mai agresivă şi mai puternică decât Polonia. Oricum, nimic nu este imposibil, trebuie să profităm de oportunităţile pe care le vom avea. Avem aşteptări rezonabile. Totul începe de la linia de start, nu există garanţii în fotbal. Nu este o cursă în care cel mai bun câştigă întotdeauna. Depinde de forma de moment, de ziua pe care o prinzi. Nu trebuie să fim nici prea încrezători şi optimişti, toată lumea are şanse ".

Echipa naţională a României întâlneşte în primele două meciuri din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2014, Estonia, respectiv Andorra, pe Arena Naţională la 11 septembrie, de la ora 20.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb