FOTBAL ŞI BANI Falimentul campioanelor!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 28 iunie 2016

Falimentul campioanelor!

Şapte foste campioane naţionale (Rapid Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Oţelul Galaţi, Universitatea Craiova, UTA, FC Argeş, Unirea Urziceni) au intrat în faliment în ultimii ani, fapt ce ilustrează perfect situaţia gravă în care a ajuns fotbalul nostru. Prinse între incompetenţa sau reaua voinţă a conducătorilor fotbalului autohton şi rapacitatea patronilor, acţionarilor sau finanţatorilor, aceste echipe, unele de mare tradiţie, nu au avut nicio şansă de salvare. Drumul pe care au păşit ele, unul al pierzaniei, este în continuare deschis şi pentru alte cluburi şi nimeni nu face nimic concret pentru a-l bloca.

Ultima pe această listă este Petrolul Ploieşti, intrată în faliment săptămâna trecută. Tribunalul Prahova a anunţat că aprobă cererea administratorului judiciar al echipei şi a dispus începerea procedurii generale a falimentului clubului SC FC Petrolul Ploieşti, prahovenii având un termen de şapte zile pentru a face apel. După cum stau lucrurile în acest moment, dispariţia echipei, proaspăt retrogradată în Liga a 2-a, este inevitabilă. Sentinţa dictată de Tribunalul Prahova reprezintă punctual final al unui alt club cu foarte mulţi susţinători, încăput pe mâini greşite. Încă din luna martie a acestui an, directorul departamentului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru anunţa că toate cluburile intrate în insolvenţă vor ajunge în faliment: "A ieşit Dinamo din insolvenţă şi slavă Domnului că avem şi un caz fericit, dar eu vă spun, anul acesta fac 60 de ani. Ies eu la pensie şi nu va mai ieşi vreun club din insolvenţă. Toate cluburile care vor fi intrat în insolvenţă mai devreme sau mai târziu vor fi în faliment".

În 2010, Unirea Urziceni a intrat oficial în faliment, încheind astfel o existenţă meteorică, în care s-a reuşit câştigarea unui titlu de campioană. În 2014, o altă campioană, FC UTA a intrat în faliment, între timp echipa creată de suporteri pentru a continua tradiţia fotbalistică a oraşului, UTA "Bătrâna Doamnă", a ajuns în Liga a 2-a, puţin lipsind să promoveze pe prima scenă. În iunie 2014, FC Argeş, echipa care a triumfat de două ori în competiţia internă în anii 70, a întrat oficial în faliment, în acelaşi an suporterii pornind de la Liga a 4-a cu o altă echipă, FC Argeş 1953, care mâine joacă returul meciului de baraj pentru promovarea în Divizia C. FC Universitatea Craiova a intrat în faliment în septembrie 2014, după ce în 2011 FRF decisese să dezafilieze provizoriu această echipă, dezafiliere care a atras după sine un val uriaş de probleme, inclusiv amenzi uriaşe, dictate săptămâna trecută de către Tribunalul Bucureşti. Între timp, în Craiova a apărut o nouă echipă, dar discuţiile legate de continuitate şi tradiţie sunt departe de a fi încheiate. În martie anul acesta, campioana din 2011, Oţelul Galaţi, a intrat în procedura de faliment, lichidator judiciar provizoriu fiind numit administratorul judiciar din timpul procedurii de insolvenţă. Suporterii gălăţeni intenţionează şi ei să construiască o nouă echipă. Revenită pe prima scenă, formaţia Rapid Bucureşti a avut parte de un şoc în urmă cu două săptămâni, când Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment al unuia dintre cele mai iubite cluburi autohtone. În acest caz, speranţele fanilor şi ale jucătorilor sunt legate de judecarea recursului, dar indiferent de decizia finală, problemele financiare ale echipei sunt foarte mari.

Dincolo de ce spun actualii sau foştii şefi ai federaţiei sau Ligii Profesioniste, un fotbal în care echipele campioane dispar una după alta nu are absolut niciun viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb